Și dacă Klaus Johannis e genial?

Și dacă Klaus Johannis e genial? (Pe mama dracului , OHA e un dobitoc)

Trebuie să accept că declarația de ieri (joi, 19 mai 2016) a președintelui Johannis mi s-a părut una stranie. Nu pentru că a fost de o stângăcie soră cu prostia ci pentru că mi-a lăsat impresia că a fost gândită dinadins așa.

Aproape că încep să recunosc un mod de operare.

Dar să încep cu începutul.

Îmi iau curajul să vă formulez întrebarea din titlu despre Klaus Johannis, îndrăzneață, veţi recunoaşte, profitând de faptul că după prestatia de ieri (joi - nr.) din fața ziariștilor, pe tema scandalului Hexi Pharma, președintele a devenit subiectul unor critici furibunde și generalizate. În această atmosferă, aproape unanim ostilă domniei sale, eu lansez o ipoteză. După care îmi pun repede mâinile la urechi să mă apăr de protestele şi ironiile ce vor urma:

nu cumva suntem matorii aplicării în practică, de către Klaus Johannis, a uneia dintre teoriile lui Machiavelli, din celebrul său eseu Principele, și anume: „În anumite circumstanţe, simularea prostiei constituie dovada celei mai înalte înţelepciuni?”

Să ne plasăm în următoarea construcţie:

1. Klaus Johannis chiar vrea să scape România de infecţia generalizată, morală, materială, politică în care regimul Băsescu a lăsat ţara;
2. Pentru aceasta trebuie să se lupte cu sistemul moştenit, ostil lui, cu ancorele instituţionale şi umane pe care acel regim nefast le-a plasat în toate nodurile de putere, să le desfiinţeze şi să le înlocuiască cu structuri nepervertite, fidele unui proiect de înnoire;
3. În momentul preluării puterii de la Cotroceni (decembrie 2014), principalii adversari ai preşedintelui Johannis erau tandemul de forţă SRI – DNA şi partidul politic pe care tocmai îl învinsese în alegerile prezidenţiale, PSD. Oricare dintre aceşti adversari, dacă s-ar fi angajat cu el într-o luptă unu contra unu, l-ar fi putut doborî fără probleme. PSD-ul prin majoritatea zdrobitoare din parlament, binomul SRI – DNA prin forţa secretelor compromiţătoare la care are acces şi prin capacitatea de a construi dosare penale la ordin, pe care apoi să le exploateze mediatic până la atingerea scopului urmărit.

În aceste condiţii Klaus Johannis avea următoarea alternativă: sau să declanşeze o luptă dură, corp la corp, cu aceşti adversari de temut, fiecare puncheur redutabil în felul său, sau să tragă de timp pentru a-şi consolida puterea şi, în măsura posibilităţilor, să iniţieze unele schimbări care să nu-i întărâte prea tare pe adversari.

Nefiind, ca Traian Băsescu, nici om al mahalalei (cu boxuri la ficaţi şi capete în gură) nici antrenat milităreşte să-şi descarce armele mortale în victime pe care le priveşte în ochi ca apoi să le savureze agonia, Klaus Johannis a optat pentru a doua variantă.

Tot Machiavelli a spus: „Cel ce-şi învinge duşmanii printr-o stratagemă este mai de preţuit decât cel ce-i învinge prin forţă”.

Dacă cumva Klaus Johannis şi-a făcut un plan de luptă pentru a nu se lăsa transformat în marionetă de mai puternicii momentului şi dacă cumva acest plan de luptă a fost influenţat de gândirea machiavelică, atunci teoria pe care încerc să v-o prezint aici capătă mai multă consistenţă.

Cu PSD-ul a rezolvat-o într-un an, exact aşa cum a promis la începutul mandatului său. Pozând în aliatul necondiţionat al binomului SRI – DNA, l-a împins practic pe acesta să-l doboare pe Victor Ponta, cu guvernul său cu tot, impresia generală fiind că el, Klaus Johannis, nu a trebuit să-şi murdărească prea mult mâinile cu sânge de stânga întrucât s-au găsit alţii să-i facă treburile murdare.

Cu binomul este, însă, mult mai greu. Iar singurul mod in care a găsit să convieţuiască cu acest balaur bicefal, fără daune ireversibile, a fost să-i dovedească fidelitate şi să-l oblige, dacă nu la reciprocitate, măcar la păstrarea unor aparenţe de bună colaborare.

Laura Kovesi reprezintă adversarul cel mai de temut al lui Klaus Johannis pentru viitoarele prezidenţiale. Scoaterea ei, până atunci, din marile jocuri politice de la Bucureşti, nu poate să nu fie o prioritate absolută pentru preşedinte dacă chiar îşi doreşte, cum a anunţat, un al doilea mandat. Ce a făcut, în acest context, discipolul lui Machiavelli? Într-un context de oarecare fragilizare a şefei DNA, prin izbucnirea scandalului Black Cube, s-a arătat solidar cu dânsa până la capăt, semnându-i în regim de urgenţă un nou mandat la parchetul anticorupţie şi declarându-i public susţinerea totală. Cine, după acest umăr oferit la greu, i-ar putea reproşa, vreodată, lui Klaus Johannis, că nu a arătat fidelitatea cuvenită zeiţei justiţiei române? În alt plan, însă, pilonii de susţinere ai edificiului DNA par a fi dat de nisip în urma scandalului cu spionii din Israel. Dacă, Doamne fereşte, de aici va rezulta vreo alunecare de teren cu daune colaterale pentru Laura Kovesi, domnul Johannis va putea scăpa de această doamnă şi fără să fi mâncat usturoi şi fără a răspândi vreo halenă de pus batista la nas.

Cât despre Coldea – SRI, machiavelismul preşedintelui Johannis a luat forma declaraţiei de ieri de la care am pornit comentariul de faţă. „Aceasta este experienţa mea, că SRI îşi face treaba şi sînt anumite instituţii care în anumite momente nu îşi fac treaba”.

Consider că domnul Johannis avea n variante de răspuns mai puţin prosteşti decât aceasta, pe care a preferat-o. Putea spune: „Am verificat, SRI şi-a făcut treaba” ori altele, asemenea, construite în jurul unei certitudini şi nu a unei impresii. A ales să invoce ceea ce crede el, nu ceea ce ştie el. Tradus în semnificaţii pentru destinatari aflaţi în culise şi nu la popota trupei, preşedintele Johannis a încercat o victimizare strategică, pentru a obţine credite viitoare din partea celor pe care îi apără acum. „Vezi, Coldea, – părea a spune Johannis- te-am luat pe barba mea, mi i-am ridicat pe toţi ăştia în cap doar ca să te scot la vopsea. Puteam să cer desecretizare, dar ce le-ai fi arătat? Aşa, am aruncat-o în curtea altora! Asta înseamnă echipă, pricepi?”.

Pe de altă parte, însă, şi cu sprijinul şi fără sprijinul lui Johannis, asediul asupra SRI tot continuă. Armele cu lunetă ale ziariştilor, alimentate din surse infailibile, aproape imposibil de blocat odată robinetul deschis, nu pot fi abătute spre ţinte false.

Înţelegeti stratagema? Pricepeţi transpunerea în practică a teoriilor machiavelice? Asupra inamicului asmuţi forţe obscure şi disipate, iar tu îi iei apărarea, chiar asumându-ţi riscuri. Îi anihilezi astfel variantele de atac ce te-ar putea privi, şi, mai mult, îl obligi la recunoştinţă. Dublă lovitură: el cade, tu rămâi în picioare!

De ce nu l-am crede capabil pe Klaus Johannis de astfel de montări sofisticate? Noi, în locul lui, ne-am fi luat de piept cu Laura Kovesi ştiind că, în orice moment, printr-un dosar documentat de generalul Coldea, ne-ar putea împinge pe noi, sau familia noastră, în întunericul şi promiscuitatea imparţialei justiţii române?

Prin tăcerile lui, prin anumite gesturi ieşite din previzibil (numirea lui Dan Mihalache la Preşedinţie în dispreţul contestării lui de către intelectualii lui Băsescu, instalarea lui Helvig la SRI şi a lui MRU la SIE, paltonul aruncat pe maşina de protocol şi, mai recent, refuzul participării la Deveselu şi trimiterea lui Cioloş la Washington, să răspundă chemării la ordin a americanilor), Klaus Johannis ne demonstrează că ar putea fi şi altfel decât lasă impresia în majoritatea timpului.

Că ar putea fi un preşedinte genial!

http://www.conteledesaintgermain.ro/si-daca-klaus-johannis-e-genial/21-05-2016

Discursurile lui KLAUN OHA

http://www.amosnews.ro/punctul-pe-y-discursurile-lui-iohannis-2016-05-20

Discursurile lui Iohannis sunt ca apa de la robinet: inodore, incolore, insipide. Nu rămâi de pe urma lor decât cu concluziile de bun simţ, în genul zicalei: “Decât bătrân şi bolnav, mai bine tânăr şi sănătos”. Pentru noi, cei obişnuiţi cu discursurile prezidenţiale ale lui Băsescu, este o diferenţă ca de la preşedintele-jucător la preşedintele-spectator. În paharul cu apă, Băsescu turna niţică benzină, care ne ameţea cu irizările sale multicolore şi ne trezea din orice amorţeală, chiar dacă ulterior ne apuca durerea de cap şi de burtă.

După episodul controversat al dezinfectanţilor care nu dezinfectează, preşedintele s-a simţit dator să ia o poziţie. Nu atât faţă de faptul în sine, cât despre suspiciunile care duceau înspre SRI, ca fiind posibilă parte a unei afaceri. Suspiciuni întărite de inexplicabilul succes al firmei Hexipharma, care devenise furnizorul tuturor spitalelor din ţară, fără nici o concurenţă. A ieşit la pupitrul de la Cotroceni şi a declarat ritos că are convingerea că SRI nu este cu nimic implicat în afacere. Pe ce se bazează Iohannis? Pe rapoartele instituţiei, dar mai ales pe convingerea sa intimă că aşa ceva nu este posibil. “Ştiu eu” – părea să spună cu aplomb titularul de la Cotroceni, fără a mai considera necesar să aducă vreun argument formal. Pe bună dreptate: cum să se îndoiească de Hellvig, neamţ de-al nostru şi om căruia i-a acordat încrederea de a-i da pe mână principalul serviciu de informaţii, fără nici o calificare prealabilă?

A venit şi Georgian Pop, şeful Comisiei de Control cu cele 70 de pagini ale raportului în care SRI număra rapoartele referitoare la neregulile din sistemul de sănătate, transmise la diverse instituţii, precum Pristanda steagurile. Vreo – 500 – dar de care nu-şi aminteşte mereu să le fi văzut.

Chestia asta pare identică cu răspunsurile date la întrebările legate de existenţa ofiţerilor acoperiţi printre oficialii din administraţie. Nu există aşa ceva! – spune SRI şi nu ai cum să nu crezi. Cum poţi să dovedeşti că un acoperit e acoperit dacă nu şi-l asumă acoperitorul? Şi cum ar putea să şi-l asume, când legea spune că nu e permis? Instituţia este aici în poziţia jucătorului de fotbal care execută loviturile de penalty, pe care tot el le apără.

Voi reveni însă la discursurile prezidenţiale. Dacă le iei la bani mărunţi, vei constata că ele conţin un veritabil record de platitudini. De genul celei mai sus evocate. Şi te întrebi ce altceva ar putea să facă preşedintele pentru a capta atenţia naţiei. Să preia ceva din recuzita băsesciană? Nu cred că e o soluţie. Naţia s-a săturat şi de aberaţiile acestuia, iar de când nu mai are în spate drapelele, îl bagă tot mai puţin în seamă. Singurul elemenet care a reuşit să-i particularizeze lui Iohannis intervenţiile a fost acela că urmăreşte ceva cu interes, atenţie sau îngrijorare. Poate că aici ar trebui să umble cei care-i scriu discursurile, deschizând o portiţă spre ceea ce poate să însemne, concret, atenţia, interesul şi îngrijorarea.

Zic şi eu…  

Să felicităm SRI (poate și SIE) pentru că n-a făcut ce a făcut Tolontan?

Nu înţeleg de ce preşedintele Klaus Iohannis a ieşit atât de repede să ne spună că SRI-ul şi-a făcut treaba informând autorităţile sanitare sau locale în privinţa dezinfectanţilor din spitale. Mă îndoiesc sincer că la SRI e cineva care stă şi veghează la jegul din spitale, mi-e teamă că vajnicii spioni ai patriei ori nu sunt atât de competenţi încât să discearnă între o şpăguţă de achiziţie şi o mafie criminală, organizată la nivel naţional, ori poate Hexi asta chiar este firma unui serviciu căruia i s-au mai deschis şi uşile la banii publici. Ori ambele. Că, o să vedeți mai jos, nu se exclud.

Nu cred că foarte mulţi români înţeleg cum funcţionează aşa-numitele firme ale serviciilor secrete. Ele nu apar cu serviciul înregistrat în acte (să-l găsești la Recom) şi nici nu vine o circulară de la SRI că asta e firma noastră şi să câştige licitaţia de achiziţie de dezinfectanţi la spitalul nu ştiu care.

Astfel de firme sunt tot pe persoană fizică, dar una care ar trebui să fie de încredere. Ele nici nu dau bani direct serviciului respectiv, căci fluxurile de bani pot fi interceptate relativ uşor, nici măcar nu se diferenţiază în vreun fel de o firmă obişnuită, în sensul că nu toţi cei care lucrează la firma respectivă au cunoştinţă care-i treaba cu ea.

Firmele acoperite, să le zicem aşa, produc bani, legal sau nu, dar jobul lor este să folosească cel puţin o parte a banilor respectivi pentru finanţarea unor operaţiuni care nu pot fi oficial finanţate de către statul român.

E adevărat că printre angajaţi pot fi şi ofiţeri de informaţii, care îndeplinesc în majoritatea timpului activităţi obişnuite, cum ar fi cele de contabilitate, sau juridice, sau inginereşti, devenind însă operativi atunci când serviciul are nevoie de ei şi de acoperirea lor de contabili, de jurişti sau de ingineri.

Toate serviciile secrete din lume procedează la fel, iar aceste operaţiuni de finanţare privată, în beneficiul unui interes naţional se numesc operaţiuni speciale. Ceea ce nu înseamnă că o astfel de firmă are voie să dea ţepe spitalelor şi să omoare implicit lumea cu microbi. Fiind pe persoană fizică, operaţiunea nu e scutită de corupţie, de lăcomie sau chiar de şpăgi făcute pe lângă firmă.

Problema cu firma Hexi este, însă, că ea transfera banii făcuți din România în străinătate, ceea ce sugerează mai degrabă o afiliere la SIE decât la SRI, căci SIE are, cred, mai des nevoie de finanţări în străinătate. Interesant că nu s-a gândit nimeni să întrebe SIE dacă n-a auzit în viața lui de firma din off-shore a lui Condrea. Sau SIE n-a auzit de paradisul rusesc numit Cipru și deci nu are motive să desfășoare activități pe acolo?  Că e aliat!

Dar, hai să o luăm şi altfel… Presupunând că Hexi Pharma e o firmă acoperită, SRI-ul trebuie sau nu trebuie să afle că o astfel de firmă otrăveşte România en-gros? Eu zic că trebuie, indiferent a cui e firma, indiferent cine o protejează sau că o parte din profituri poate ajunge în operațiuni speciale.

Nimic, niciun interes, indiferent cât de național, NU poate justifica așa ceva. Darmite ca SRI-ul să închidă ochii, sau să trimită sesizări unui consilier prezidențial sau unui prefect.

Dacă Hexi a fost doar o reţea de şpagă, faptul că statul român n-a aflat şi n-a oprit nimic atât amar de vreme e, desigur, la fel de grav, prin prisma rezultatului – tot la fel au murit oamenii în spitale.

Dar nu este exclus nici scenariul combinat, în care patronul formal al unei firme acoperite (căreia fie i se deschid uşi la licitații, fie n-are jenă să dea şpăgi, că are spate) se lăcomeşte, o ia razna, diluează dezinfectanţii…

Nu știu cât de psihopat trebuie să fii ca să ajungi la așa ceva dar acum, când ştim cu toţii istoricul acestei firme (care vai! se potriveşte atât de bine matricei securistice din anii ’90) parcă tot mai repede îmi vine să cred că Iohannis iar a citit un speech băgat sub nas de Hellvig sau de Ungureanu.

Probabil nu vom afla niciodată dacă Hexi Pharma a fost sau nu o firmă acoperită. Cel mult procurorii pot găsi şi închide nişte corupţi cu grade (n-ar fi prima dată) dar în toate cazurile, nu înţeleg cum de şi-a permis Șeful Statului român să vină în faţa naţiei şi să zică că SRI-ul şi-a făcut treaba.

Întreb şi eu, nu dau cu parul… n-ar fi fost mai potrivit ca Șeful Statului să îşi ceară scuze de la cetăţeni că atâta amar de vreme nimeni din Statul Român nu a dibuit această crimă?