Când OHA , Ficusul de la Cotroceni râdea bovin...

Ponta2/Ficusul de la Cotroceni, VEDETĂ LITERARĂ pe MINTEA ALTCUIVA

Noi, aici la Comisarul.ro, nu ne-am făcut titirez ca alții când Iohannis râdea bovin către marmotele transpirate care au stat ore în șir la coadă pentru o proaspătă și virgină semnătură prezidențială la Târgul de Carte. Ne-am mirat că unul care citește de pe hârtie când spune la finalul discursului complicata frază ,,Vă mulțumesc!'', stă noaptea și buchisește fraze savante. Sub privirile soaței devotate... Și iată că am avut dreptate. De fapt, ficusul de la Cotroceni era la fel de politician, în sensul dâmbovițean și pontician, ca oricare fârtat din țara asta. Cartea a fost, de fapt, o făcătură. Iar ghiolbănimea bucureșteană a cumpărat-o așa cum cumpără seturi de chiloți de la mall în zilele când se anunță reduceri de 50%...

Cartea președintelui Klaus Iohannis, ”Pas cu Pas” a fost montată de către colectivul redacțional al revistei Observatorul Cultural, ea fiind la bază un colaj de interviuri acordate de către fostul primar al Sibiului. Informația a fost prezentată de poetul Radu Vancu, în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV. ”Am răsfoit-o (n.r. cartea «Pas cu Pas»”) și am constatat, mi-a fost și confirmată această constatare a mea de către doamna Carmen Mușat, directoarea Observatorului Cultural, că nu sunt lucruri noi, e de fapt un montaj din interviuri mai vechi, nu e o carte scrisă dintr-un jet. E montată în redacția Observatorului Cultural de către doamna Carmen Mușat, alături de alți admiratori ai domnului Klaus Iohannis”, a declarat Radu Vancu. El spune că deși nu are o valoare literară foarte mare, ea are un rol bine definit. ”Nu e miza ei să aibă o valoare literară. Miza ei e să aibă un vehicul pentru niște idei politice care au prins. Deci și-a făcut treaba. Primul pas, nu am nicio idee. M-ar mira să fie tot un montaj de interviuri, pentru că nu cred că a dat atâtea interviuri, încât să poată să scoată o altă carte”, a mai spus Radu Vancu.

Radu Vancu este poet, eseist și traducător, conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” și redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațional”. Este editor coordonator al revistei „Timpul”. A publicat șase volume de poezie și patru de critică literară. A tradus din John Berryman („Cântece vis”, Casa de editură Max Blecher, 2012) și din Ezra Pound („Opera poetică I”, în pregătire la editura Humanitas). Împreună cu Claudiu Komartin, editează anual antologiile „Cele mai frumoase poeme ale anului” (Tracus Arte, 2011, 2012, 2013). Ultima carte publicată este „Poezie și individuație” (Tracus Arte, 2014). (sursa: lapunkt.ro) Sursa turnulsfatului.ro.

Cît a cîștigat Klaus Iohannis după o carte pe care n-a scris-o el?

Indiscutabil, Klaus Iohannis încearcă  în prezent situația tuturor președinților postdecembriști la debut de mandat:
Oricît de rezistentă ar fi stofa  din turul pantalonilor săi, limbile flămînde ale  Intelectualilor, rămase acolo, la Cotroceni,  de pe vremea celuilalt posesor de Înalt Fund, Traian Băsescu, au ajuns deja la buci și riscă să-i jupoaie pielea. Numai așa se explică tratarea cu sictir de către deontologi și deontoloage a unei știri despre cartea lui Klaus Iohannis, Pas cu pas:
„Cartea președintelui Klaus Iohannis, ”Pas cu Pas” a fost montată de către colectivul redacțional al revistei Observatorul Cultural, ea fiind la bază un colaj de interviuri acordate de către fostul primar al Sibiului. Informația a fost prezentată de poetul Radu Vancu, în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV. ”Am răsfoit-o (n.r. cartea «Pas cu Pas»”) și am constatat, mi-a fost și confirmată această constatare a mea de către doamna Carmen Mușat, directoarea Observatorului Cultural, că nu sunt lucruri noi, e de fapt un montaj din interviuri mai vechi, nu e o carte scrisă dintr-un jet. E montată în redacția Observatorului Cultural de către doamna Carmen Mușat, alături de alți admiratori ai domnului Klaus Iohannis”, a declarat Radu Vancu.”

Tras de urechi la telefon și amenințat și cu niște picioare în fund, Radu Vancu a revenit cu o precizare ce s-a vrut punere la punct obraznică a presei, dar care n-a reușit decît să confirme, întărindu-l, adevărul despre șmecheria dîmbovițeană a celui ce se vrea neamț.
Pas cu pas a fost prezentată de  Klaus Iohannis drept o carte de memorii scrisă de el, sub puterea amintirilor încă vii, prin statul la masa de brad eminesciană nopți întregi.

Ce mai încolo și încoace!
Klaus Iohannis a vrut să credem că pe mealeagurile românești a răsărit, înaintea unui președinte mai mult sau mai puțin competent, un memorialist de referință, un fel de François-René de Chateaubriand român care, român fiind, a scris Memorii de dincoace de mormînt și nu de dincolo de mormînt, ca franțuzul. Ca să aflăm, la cîteva luni de la publicitarea cărții Pas cu pas drept o carte scrisă de mînuța lui Klaus Iohannis, că e de fapt un colaj făcut de alții din interviurile date de fostul primar al Sibiului.

Desigur, memoriile multor politicieni din lumea asta nu sunt scrise de ei, ci de alții, ei doar iscălindu-le. Cu toate acestea, după apariția cărții, politicianul dezvăluie în interviuri explicative c-a dictat cartea cuiva sau că altcineva i-a stilizat-o. De ce? Pentru ca opinia publică să știe că nu-i vorba despre Memorii în sensul  literar al cuvîntului, ci de o întreprindere politică. Klaus Iohannis n-a suflat un cuvînt despre cine și cum a scris cartea.

Dar nu numai atît.
Publicitată drept ceea ce nu e – ca un butoi de varză murată prezentat cu huiet drept butoi de miere – cartea s-a vîndut într-un tiraj fabulos: 130.000 de exemplare.
Un asemenea tiraj înseamnă un profit uriaș.
Cît din acest profit a fost încasat de Klaus Iohannis?
Dacă banii au intrat numai în buzunarul lui Klaus Iohannis, asistăm la un folos necuvenit, deoarece cartea nu e rodul talentului și trudei sale creatoare.
Ne poate spune Klaus Iohannis dacă și cît a cîștigat după o carte pe care n-a scris-o el?

Doar o Lovitură de stat dată de Binomul SRI-DNA ar mai putea aduce PNL la Guvernare

Profitînd de faptul că Binomul SRI-DNA a ridicat în juru-i un zid de apărare, făurit din cătușele altora (cei mai mulți dușmani), pe post de cărămizi, Vasile Blaga a scos capul din tăcerea în care se rătăcise de ceva timp, pentru a comite niște ziceri despre PNL pe stil nou, sigla sub care s-a pitit, de frica electoratului, PDL-ul:

”Eu mi-aș dori să intrăm la guvernare de Paști. Nici o problemă. Dar trebuie să ai o majoritate parlamentară care să îți asigure succesul unei moțiuni de cenzură. De aceea, noi am trimis acest program de guvernare tuturor formațiunilor politice din parlament, mai puțin PSD-ului, și cei care vor achiesa la el vor semna o moțiune de cenzură. Avem răspuns pînă acum din partea domnului Geoană și, în continuare, vom discuta cu forțele politice din Parlament, că așa-i în democrație”.

Din raitele prin Istoria patriei, am luat seamă la ceea ce s-ar putea numi obsesia unui partid sau chiar a unei societăți pe întinderea unei perioade. Așa cum am mai scris, definitoriu pentru Opoziția din anii 1922-1927 a fost obsesia poreclită Campania de Răsturnare a Guvernului Liberal. Ca două bucăți la început și ca un întreg mai tîrziu, Partidul Național Român din Transilvania, al lui Iuliu Maniu, și Partidul Țărănesc, al lui Ion Mihalache, au lansat chiar imediat după catastrofa electorală din 1922, Campania de răsturnare a Guvernului. Că Guvernul n-a fost răsturnat decît în 1928 și atunci doar după ce Ionel Brătianu și Regele Ferdinand muriseră, iar pe Regență, o încropeală hazlie ( făcea parte din ea și un popă!), o lăsaseră nervii,  e o altă poveste.Povestea despre care vreau să vorbesc se referă la o altă obsesie maladivă, definitorie însă pentru perioada de după instalarea de către Structuri a Președintelui Tablou  Klaus Iohannis:

Cea de parvenire la Putere a PNL pe stil nou.

Invocarea Sloganului de către Vasile Blaga la Oradea, unde a călătorit electoral (pe banii negri de la Afacerea EADS, desigur) a fost doar unul dintre numeroasele momente care au creat puternica și penibila impresie că singura politică a PNL în acest moment e Venirea  cu orice preț la Ceaunul în care clocotesc bucatele Puterii.

Cealaltă ștabă a PNL – privighetoarea Cotrocenilor, Alina Gorghiu – e mult mai harnică în materie de țipete și bătut din conduri,  Venim la Putere! Prin toate locurile pe unde are acces – de la Facebook pînă la cuhniile Palatului  prezidențial – copreședinta PNL vorbește doar despre Parvenirea PNL la Putere.O schiță satirică de Hașek surprinde un Spital de nebuni în care pacienții se definesc printr-o obsesie maladivă. Unul, de exemplu, care se crede Dicționar lingvistic, strigă de dimineață pînă seara Deschideți-mă la cuvîntul…! Așa și liderii PNL. De dimineață pînă seara ei nu bolboresc decît atît: Venim la Putere! cu variantele Sîntem gata să venim la Putere!Ne pregătim să venim la Putere! Acuș, acuș venim la Putere! Din suburbiile Centrului politic, site-urile și televiziunile ținute în viață de banii negri ai PNL ( Lupta împotriva corupției înseamnă  trecerea banilor negri dintr-o sacoșă de o culoare într-o sacoșă de altă culoare!) se grăbesc să susure  zvonuri cu pretenții de știri despre iminenta prăbușire a Guvernului Victor Ponta.

Chiar și cînd e vorba de o maladie, explicațiile nu pot lipsi.

De ce și-a făcut PNL pe stil nou o obsesie din sloganul Acuș, acuș venim la Putere!?

Definirea drept maladie nu e o exagerare. De-a lungul și de-a latul post-decembrismului, Opoziția a invocat nevoia de răsturnare a Guvernului. Ea, Opoziția, a plasat însă sloganul în plan secund, ca un lucru de la sine înțeles, punctul central al politicii reprezentîndu-l critica temeinică a Guvernului, în paralel cu prezentarea ofertei proprii. În cazul PNL din ultimele luni, sloganul Venim la Putere! domină zdrobitor discursul social-politic. Întreaga activitate a PNL se reduce la declarații și fapte ținînd de Campania Acuș, acuș venim la Putere!. Între noi fie vorba, dacă în cazul PNR și PȚ din interbelic, campania însemna lovituri în Parlament, acțiuni de stradă, intensificarea isteriei jurnalistice, în cazul PNL de azi,  ea se rezumă la schimbarea majorității parlamentare prin mijloace  neortodoxe.

De ce?

1. În 2004, deși Alianța DA pierduse alegerile parlamentare, noul guvern a fost al Alianței. Meșterul acestei răsturnări a fost Traian Băsescu. Exploatînd abil deruta din cadrul alianței PSD-PUR și bulbuceala națională stîrnită de victoria sa în cel de-al doilea tur, Traian Băsescu a rupt cuplul PSD-PUR, a decis UDMR să opteze cu Puterea, și a produs minunea. O minune asemănătoarea au așteptat și așteaptă să se întîmple și liderii PNL după victoria lui Klaus Iohannis din 16 noiembrie 2014. Desigur, așa cum am mai scris, condițiile din 2014 sînt net deosebite de cele din 2004. Alături de noutatea unor alegeri prezidențiale fără alegeri parlamentare, trebuie să luăm în considerare și adevărul – greu de înghițit de adversarii lui Victor Ponta – că nu Klaus Iohannis a cîștigat, ci Victor Ponta a pierdut, și, mai ales, că noul președinte e, asemenea Împăraților romani din secolul decadenței, un impus de Garda Pretoriană care sînt în România de azi Structurile: SRI, DNA, STS, SPP. Fără să realizeze noul context, liderii PNL au așteptat și mai așteaptă ca Imperatorul să dărîme Guvernul și să pună în loc Guvernul Meu.

2. Victoria lui Klaus Iohannis e rodul uneia dintre cele mai mari Conspirații din istoria postdecembristă a României. În această conspirație Binomul SRI-DNA, puternic sprijinit de Înalta Curte de Casație și Justiție,  a jucat un rol crucial. Ne reamintim cu toții de perdeaua de fum creată de asaltul DNA pentru ca practic să nu ne dăm seama că e campanie electorală și astfel să nu vrem să încercăm cu deștul ambalajul de carton  numit candidatul Klaus Iohhannis. Știind acest adevăr, liderii PNL au așteptat și așteaptă ca Binomul SRI-DNA să-i aducă la Putere prin aceleași mijloace folosite pentru parvenirea lui Klaus Iohannis. Pînă acum Binomul SRI-DNA a evitat o intervenție directă, în forță, după tipicul abuzurilor staliniste, împotriva lui Victor Ponta, mulțumindu-se cu o campanie de știrbire a imaginii. La această campanie, Victor Ponta a răspuns abil prin măsurile de relansare fiscală și printr-o mai mare atenție acordată ieșirilor sale publice. Liderii PNL mai speră însă că Binomul SRI-DNA să intervină în forță prin anchetarea penală a lui Victor Ponta sau măcar a lui Gabriel Oprea. E o iluzie? Nu.  Umflarea peste margini a ființei  fizice a Codruței Kovesi de către comandourile SRI din presă poate fi o pregătire propagandistică pentru un abuz de proporții al Binomului SRI-DNA.

Dacă ținem cont de  nesimțirea democratică a Binomului SRI-DNA, nu-i exclus ca PNL să vină la putere în urma unei acțiuni în forță a DNA (inculparea lui Victor Ponta sau arestarea lui Gabriel Oprea), acțiune patronată din înălțimea peretelui pe care stă atîrnat de la alegeri încoace de Tabloul surîs Klaus Iohannis.

O asemenea manevră, pe lîngă caracteru-i anticonstituțional, echivalentă tentativei de lovituri de stat care a fost Suspendarea lui Traian Băsescu din vara lui 2012, ar fi o nenorocire chiar pentru PNL.

Să ne imaginăm situația în care, prin acțiunea în forță a Binomului SRI-DNA, Guvernul Victor Ponta cade, pentru a-i lua locul Guvernul PNL, conduse, evident, de Alina Gorghiu, că doar n-o să accepte Imperatorul stinghereala de a lucra cu bărbatul Cătălin Predoiu!

PSD ar trece în Opoziție.

Nu oricum, ci avantajat enorm de:

1. Imaginea de victimă a unei lovituri de forță date de Structuri pentru a   urca PNL în podul cu slănină al Guvernării.

2. Imaginea de partid care a obținut succese răsunătoare în administrarea țării: reducerea TVA la alimente, strictețea în colectarea taxelor și impozitelor.

3. Imaginea de partid care nu mai apără, ca altădată, corupții.

4. Imaginea de partid modern, curățat de baronii locali cu prestație publică de ciocoi.

Să ne imaginăm cum ar arăta Guvernarea PNL după lovitura de stat prin care Guvernul Ponta a fost  doborît:

1. Bătălia pentru șefii între diferitele grupări din PNL ar scîrbi electoratul de Dreapta. Dacă Traian Băsescu nu va fi pînă atunci arestat de Binomul SRI- DNA, PMP va fi vioara întîia în denunțarea miș-mașurilor din formarea Guvernului.

2. Că vrea sau nu, Klaus Iohannis va fi constrîns să coboare din tablou și să se implice în desemnarea noii echipe. Fericit prilej de a se compromite iremediabil.

3. Noua majoritate Parlamentară ar fi cea mai penibilă din istoria noastră postdecembristă. Să ne imaginăm o nouă majoritate, alcătuită din PNL, UNPR și UDMR, războindu-se cu PSD-ul din Opoziție!

Legi importante nu vor trece în veci.

Toate aceste lucruri ar fi complet lipsite de importanță dacă peste numai un an, în 2016, România n-ar cunoaște alegerile locale și alegeri parlamentare. Cine va cîștiga aceste alegeri va da, în 2019 și președintele României.

Dacă PSD e înlăturat de la guvernare printr-o lovitură de stat dată de Binomul SRI-DNA, își imaginează cineva că alegerile de la anul vor avea un alt cîștigător decît PSD?!

AFERIM, DIN NOU SASUL OHA si VADIM .....

Formidabila solidaritate a mediocrităţilor

Pe crucea amicului meu Adrian Păunescu stă scris ceva simplu: „El a iubit valorile”. Nu banii. Nu funcţiile. Ci valorile. Nimic despre eternitate, genialitate şi alte cuvinte mari. Dar alăturarea acestor cuvinte – iubire şi valoare – poate fi un motor cu reacţie pentru progresul unei societăţi. În definitiv, ce te costă să fii cinstit şi să recunoşti calităţile altuia? De-a lungul carierei mele literare, am întîlnit tot felul de oameni. De pildă, Eugen Barbu obişnuia să-mi spună: „În generaţia mea, au fost 3 romancieri importanţi: Petru Dumitriu, Marin Preda, Eugen Barbu. Cel mai mare dintre noi era Petru Dumitriu”. Deşi exista o ură neîmpăcată între el şi Marin Preda, Eugen Barbu recunoştea valoarea acestuia, spunîndu-mi, la un pahar de vin alb, cu sifon şi ghiaţă, că „Moromeţii”, vol. I, e o capodoperă. Dinspre partea cealaltă, însă, nici o replică în oglindă: Monşerul îl ura profund pe Patron, nu-i recunoştea nici un merit. Că Eugen Barbu a fost un scriitor mult mai complex decît Marin Preda o dovedesc mai multe realităţi: 1) A abordat mai multe genuri româneşti, de o varietate impresionantă; 2) A scris cca. 20 de scenarii de film, creaţiile sale fiind vizionate, şi azi, cu multă plăcere; 3) A fost un puternic ferment cultural, toată generaţia de poeţi de la mijlocul anilor ’60 trecînd prin mîna lui, la Cenaclul „Nicolae Labiş”, creaţiile acestora fiind valorificate în Colecţia Luceafărul: Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, Gh. Istrate, Marius Robescu (volumul acestuia avînd un titlu splendid, „Ninge la izvoare”) ş.a.m.d.; 4) A condus nu mai puţin de 3 publicaţii importante, care au promovat valoarea: „Luceafărul”, „Săptămîna”, „România Mare”.

Dar, nu despre cei doi scriitori importanţi vreau să vorbesc, mai ales acum, în Săptămîna Luminată. Ci despre oameni de valoare şi oameni mediocri. M-am intersectat, pe drumurile vieţii, cu ambele tipologii. Şi n-am preţuit valoarea influenţat de premiile literare sau reclamele zgomotoase care îi însoţesc. Foarte tînăr fiind, eu ştiam – mai degrabă, simţeam – că oameni ca Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Gh. Eminescu, Augustin Z.N. Pop, Anton Dumitriu, Ion Clopoţel, David Prodan, Cella Delavrancea, Aura Buzescu şi alţii, care mi-au marcat, într-un fel sau altul, destinul, erau valoroşi. Am cunoscut şi alţii, care aveau o prezenţă sufocantă, fiind înălţaţi la cer de o critică docilă şi interesantă, dar, după cîteva decenii, din creaţia lor n-a mai rămas nimic: Eugen Jebeleanu, Laurenţiu Fulga, Violeta Zamfirescu ş.a. Am mai scris-o şi mă văd nevoit s-o repet: pe vremea lui Eminescu, cel mai mare poet era considerat un oarecare Nicoleanu (?!).

Mutatis mutandis. Păstrînd proporţiile, în politică e cam la fel. Unde sînt foarte zgomotoşii „politicieni” din anii ’90?

Mă refer la Emil Constantinescu, Valeriu Stoica, Răzvan Dobrescu, Ticu Dumitrescu, Zoe Petre, Nicolae Manolescu, Emil Negriţoiu, Victor Babiuc, C. Dudu Ionescu, Ioan Avram Mureşan, Decebal Traian Remeş, Gavril Dejeu şi la atîţia alţii, cu „cheia” de gît? Nu mai sînt. Unii putrezesc în pămînt, alţii putrezesc în uitare, după o haltă la puşcărie. Trecerea lor prin politică n-a lăsat nici o urmă. Asta, în cel mai fericit caz – în alte situaţii, au rămas urme de sînge, şi mă refer la descreieraţi ca Emil Constantinescu, Gavril Dejeu, C. Dudu Ionescu, care au bătut la mineri ca la fasole, ba chiar, pe unii, i-au şi ucis. A trecut Secolul XX, dar nici în secolul nou venit nu s-a schimbat nimic. Cîţiva naufragiaţi de pe Corabia Nebunilor (Regimul CDR) încearcă să supravieţuiască, sub o nouă haină: Victor Ciorbea (Avocat al Poporului, asta e culmea cinismului!), Petre Roman şi C. Dudu Ionescu (metamorfozaţi în liberali), Alina Mungiu-Pippidi (purcica moralistă), Varujan Vosganian şi alţi cîţiva. Ei se bazează pe memoria scurtă a românilor. Şi eu sînt român – într-o măsură mai mare decît evreul Petre Roman sau armeanul Varujan Vosganian – dar am o memorie bună. Unii ar zice că foarte bună. Aşa că ţin minte. E fiul criminalului bolşevic Walter Roman liberal aşa cum sînt eu marele rabin al Israelului. În zilele noastre, locurile eliberate de mediocrităţile apuse au fost ocupate de alte mediocrităţi. Mă uit la această Alina Gorghiu: degeaba îşi pune mărgele roşii la gît, ca un curcan, şi tot degeaba stă cu „bicicleta” pe nas non-stop: nu are nici un haz, e ciolănoasă şi respingătoare. A ajuns ciumăfaia asta şefa Partidului Naţional Liberal?! Doamne, apără şi fereşte! Care este explicaţia transformării PNL-ului în lada de gunoi a politicii româneşti? Toţi impostorii şi carieriştii care vor să-şi prelungească starea de bine pe care le-au dat-o anumite funcţii s-au refugiat în PNL, găsindu-şi justificări, cum că au avut o mătuşă care i-a făcut pantofii lui Ionel I.C. Brătianu. Mă refer la boxerul smucit Cornel Bichineţ la vameşul veşnic beat Vasile Blaga, la zarzavagiul Adriean Videanu şi, mai ales, la Slănină Vodă, căruia un dentist distrat i-a uitat un cleşte în gură, de-aia nu se înţelege nimic din ce vorbeşte. Neîndoielnic, acest PNL e cea mai mare ruşine a politicii româneşti. Partidul cu pricina n-are nici o legătură cu glorioasa tradiţie a Brătienilor. Tradiţie pe care eu am omagiat-o în repetate rînduri, chiar pe vremea cenzurii, pe cînd dinspre frapiera în care dormea Buldogul beat nu se auzea nici un sforăit liberal. Mediocritatea tuturor acestor personaje – în special a acelora care provin din haita PDL, pripăşită, la grămadă, în PNL – nici nu mai trebuie demonstrată. Aţi văzut cum vorbesc? Ce sărăcie de idei au? Ăştia cică reformează Statul Român şi înnoiesc clasa politică? Îmi vine să-mi bag două degete pe gît şi să vomit.

Din păcate, cu ajutorul mediocrităţilor de la SRI, toate aceste non-valori au pus stăpînire pe ţară. Şi-au schimbat, din mers, şi drapelul, şi stăpînul. Nenorocul lor e că noul staroste de hoţi e mai mult decît mediocru: e scandalos de prost. Nu ştie să facă nimic. Decît să petreacă şi să joace poker. Cineva mi-a dat un SMS zilele trecute, scriind că acest monument de nesimţire seamănă cu personajul din cartea scriitorului austriac Robert Musil, „Omul fără însuşiri”. Nu ştiam de existenţa acestei lucrări (spre deosebire de minoritarul agresiv Sever Voinescu-Cotoi, care pretinde, în „Evenimentul zilei”, că e tobă de carte, ce mai, cotoiul renascentist!). Da, Klaus Iohannis nu are calităţi, sau însuşiri. Fără să vreau, gîndul îmi zboară la un alt profesor de fizică, Albert Einstein. În mai 1948, acestuia i s-a propus să fie preşedintele noului stat creat, Israel. Numai că el a refuzat. Ce-i trebuia să se lege la cap fără să-l doară? Era laureat al Premiului Nobel, avea o celebritate şi autoritate morală excepţională etc. După aproape 70 de ani, un alt profesor de fizică a acceptat, fără crîcnire, ce i-a propus, pe şest, banda de hoţi din fruntea SRI, dirijată de odrasla unui tractorist din Arad, Florian Coldea: deşi nimic nu-l recomanda ca preşedinte de ţară, nulitatea absolută (şi surdo-mută) Klaus Iohannis a ajuns pe tronul lui Mihai Viteazul. E o ruşine istorică. E o palmă îngrozitoare pe obrazul Poporului Român. Ţara adevărată – cea profundă, reală – nici acum nu-şi revine din şoc. Cine îl ţine pe acest mamut împăiat, la fereastră, încercînd să întreţină iluzia că el lucrează? Cîrdăşia mediocrităţilor, care, din nefericire, este la Putere în ţara asta de 25 de ani. Dar, sfîrşitul acestor „colonii de păduchi” e mai aproape decît se poate bănui.

CORNELIU VADIM TUDOR

Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni,

Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni,

Postul de radio Europa Liberă lansează un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis, dar și a consilierilor acestuia. Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni, se arată în comentariul postului de radio finanțat de Congresul Statelor Unite ale Americii.

Klaus Iohannis nu are mână la oameni atunci când se bazează pentru aducerea lor în funcții doar pe faptul că le este dator, nici atunci când răspunde unor sugestii dilematice, prin care reciclează oameni ai sistemului uzați în lupte care nu au legătură cu actualul mandat prezidențial, se mai spune în analiza stației de radio cu sediul central la Praga.

COMENTARIUL INTEGRAL AL POSTULUI DE RADIO EUROPA LIBERĂ:

În spatele președintelui sunt mai multe feluri de oameni, cei pe care Klaus Iohannis și i-a ales dintre cei care au crezut în steaua lui norocoasă și au lucrat pentru viitorul președinte în campania electorală; tehnicienii, fie ei din aparatul prezidențial sau aduși din afară; și oportuniștii, cei care sunt obișnuiți să sară în remorca puterii și să profite de ea.

Din prima categorie, cea a “loialilor”, face parte de pildă purtătoarea de cuvânt, Tatiana Niculescu Bran, fostă jurnalistă la biroul românesc al BBC și autoare inspirată de romane-reportaj. Klaus Iohannis a invitat-o în echipa lui pentru a-i răsplăti devotamentul din campanie, dar și fiindcă a fost refuzat de câțiva ziariști serioși cărora le propusese mai înainte această funcție. Purtătoarea de cuvânt a lui Klaus Iohannis tace, însă, mai mult decât președintele, nu prea răspunde la telefoanele ziariștilor, nu face declarații, nu organizează conferințe de presă, nu are nimic de spus. Poate că se ocupă de redactarea comunicatelor de presă și de administrarea contului de Facebook, locul preferat prin care Klaus Iohannis își lansează mesajele. Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni.

Tot în categoria loialilor intra și fostul deputat liberal, George Scutaru, pe care Iohannis l-a adus să-i fie consilier pe probleme de securitate. Scutaru a fost obligat să-și dea demisia, cu puțin timp înainte ca dosarul său de corupție să fie făcut public de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Serviciile secrete l-au informat probabil pe Iohannis asupra acestei vulnerabilități, pe care nu o cunoștea. Fostul consilier pe probleme de securitate a fost pus sub control judiciar pentru două luni, perioadă în care nu are voie să plece din țară și trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la poliție. Este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, după ce în 2008 ar fi primit 170 de mii de euro, o parte din mita de un milion primită de la o persoană cu funcții de conducere în administrația Buzăului, acolo unde George Scutaru era președinte PNL. Banii ar fi fost folosiți în campania electorală a liberalilor, după cum rezultă din informațiile procurorilor.

Din a doua categorie, cea a oportuniștilor, face parte și fostul ministru țărănist al apărării și internelor, Constantin Dudu Ionescu, cel care a trecut ulterior la Partidul Conservator al fondatorului Antenelor tv, cam în aceeași perioadă în care făcea carieră acolo și Eduard Hellvig, actualul șef al Serviciului Român de Informații. Hellvig i-a fost consilier lui Dudu Ionescu între 1999 și 2000, iar acum același Hellvig i l-a recomandat pe fostul ministru țărănist lui Klaus Iohannis.

Dudu Ionescu este consilier de stat în cadrul Departamentului Securității Naționale, cu toate că singura sa propunere serioasă a fost cea referitoare la amnistierea crimelor făcute de militari în decembrie 1989.

Șeful administrației prezidențiale, Dan Mihalache, care a fost consilierul lui Adrian Năstase și deputat PSD, înainte de a deveni liberal și de a-l ajuta pe Klaus Iohannis în campania electorală face parte din fidelii președintelui, dar în același timp aventurile lui politice, l-ar recomanda mai degrabă pentru loialitățile de etapă.

Din a treia categorie, cea a tehnicienilor, fac parte Lazăr Comănescu, fost ministru de Externe și ambasador al României la Berlin, acum consilier pe probleme de politică externă la președinție, Elena-Simina Tănăsescu, profesoară la Facultatea de Drept a Universității București, specialistă în drept constituțional sau Leonard Orban, fost comisar european.

Klaus Iohannis nu are mână la oameni atunci când se bazează pentru aducerea lor în funcții doar pe faptul că le este dator, nici atunci când răspunde unor sugestii dilematice, prin care reciclează oameni ai sistemului uzați în lupte care nu au legătură cu actualul mandat prezidențial.

HERR SLĂNINĂ VODĂ

Ah, unde te-ai ascuns poporul meu?

Nu vezi că ţării îi e tot mai greu?

De ce eşti laş? Pe mîna cui o laşi?

Te tragi din Roma, sau din papuaşi?

Deschid televizorul – şi ce văd?

Ţiganii manelişti, ce fac prăpăd

Şi fete de români, ce dau din fese

Şi joacă pentru baragladine, pe mese.

Mai văd românce, care mor de foame

Prin TIR-urile unor creaturi infame.

Iar altele se duc, pentru un ghiul

Se fac cadîne, Doamne, la Stambul.

Se răsuceşte-n groapă Brâncoveanul

Urmaşii scuipă crucea şi sărută banul

El pentru ce s-a mai sacrificat

Dacă românii s-au islamizat?

Închid televizorul. Ies pe stradă

Şi văd copii distrofici, care stau să cadă

Cerşesc românii-n porţi de cimitire

Îi mituiesc partidele cu o tingire

Cu-o sticlă de ulei, cu nişte mici

Le-aruncă-n scîrbă cîţiva firfirici.

Nespus s-a degradat acest popor

Sub cîrmuirea „cozii de topor”

Eu nu-l mai recunosc, refuz coşmaru’

E ţara lui Enescu, sau Rîmaru?

Şi cum mai plînge inima în mine

Cînd văd cum îşi dă cinstea pe ruşine.

Acceptă, ca prostit, un şmecher neamţ

Care-i bun, poate, să îl ţii pe lanţ

Să mîrîie la gard, din cînd în cînd

Cu faţa aia, de dulău flămînd

Cu gura-n care parcă are-un cleşte

Şi cu vorbirea ţeapănă, de peşte

Acel nemernic ce l-a inventat

Ar trebui, în piaţă, împuşcat!

Mă-ntreabă lumea tristă, în surdină:

„Această ţară o să-şi mai revină?”

Nu, n-o să-şi mai revină niciodată

Atîta timp cît fi-va ocupată.

Atîta vreme cît e colonia

Unei Puteri cu nume greu: Mafia.

Alegerile, toate, sînt furate

De S.R.I şi liftele spurcate

Rînjeşte tîmp acest nemernic de neamţ

Iar Ţara-i bicicleta fără lanţ.

Praful şi pulberea să se aleagă

De cei ce-au înşelat o ţară-ntreagă!

Doamne, de ce ne-ai pus această cruce-n spate

Tu nu pricepi că ţara nu mai poate?

Feisbucii şi-au luat ţara înapoi

Şi o postează-n ghena de gunoi

Iar Europa le dă palme şi picioare

Să-i cureţe haznaua de duhoare

Aţi vrut o ţară ca afară? Na-vă!

Nu-i prea tîrziu, luzări tîmpiţi, să beţi otravă

Sau să vă spînzuraţi de primul pom

Căci hoitul vă miroase-a carcinom

Fir-aţi ai dracului cu Herr Slănină Vodă

În cur să vi se spargă o diodă

Beţi bruderşaft cu cei ce ne-au fost zbirii

Heil Klaus, monument al nesimţirii!

Hai, că ne merităm această soartă

Că prea staţi la televizor, bîrfiţi la poartă

Tot aşteptaţi ca alţii să găsească

Soluţii pentru Ţara Românească

N-am cum să vă ajut, m-am ruinat

Pentru un neam ce nu m-a meritat…

CORNELIU VADIM TUDOR

14 aprilie 2015, Bran

Cum vrea Colduța Kovesi să treacă drept cel mai puternic om din România de azi

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea Codruța Kovesi să treacă drept cel mai puternic om din România de azi

E bine să citești și ce au scris alții, nu numai să scrii fără să te uiți în jur. Eu, cel puțin, citesc și părerile altor gazetari (chiar și pe cele ale cîrtițelor SRI din presă, dacă nu mai ales, pe ale acestora, pentru a vedea ce ne mai pregătește cel mai puternic Serviciu secret al țării), știind din experiența de pînă acum că o idee a altuia poate scăpăra în mintea mea flacăra unei idei proprii.Sub puterea acestei acestui principiu de viață și activitate, am descoperit într-un comentariu semnat de Corneliu Liviu Popescu pe site-ulLumea Justiției un amănunt care mie mi-a scăpat, deși am studiat cu creionul în mînă ultimele intervenții publice ale Codruței Kovesi. Autorul comentariului observă că în toate cele trei intervenții, concentrate în hotarele zilei de 8 aprilie 2015, ale șefei DNA, revine obsedant formula Să arestăm!  

În interviul de la Radio România Actualități:

„O să vă spun astăzi şi am să spun şi ascultătorilor Dumneavoastră, foarte clar, că procurorii din DNA nu se vor opri, îşi vor continua activitatea şi dacă trebuie să arestăm o mie de persoane, o să arestăm o mie de persoane (…)”

În interviul de la Digi TV:

„(…) cu siguranţă şi noi vom continua să arestăm, pentru că acesta este rostul nostru (…)”.

Formula apare și-n interviul acordat României libere:

„Noi nu arestăm persoane doar pe baza unui denunţ. (…)”

Autorul comentariului din Lumea Justiției vede în supralicitarea formulei Noi arestăm!semnul unei ignoranțe lucii în materie de Constituție a României. După cum atrage atenția Corneliu Liviu Popescu, de arestat arestează judecătorul, nu procurorul DNA. Din punct de vedere juridic, pe toate meleagurile,  chiar și pe cele populate de babuini, procurorul e doar una dintre cele două părți din proces, venite la Judecător pentru a obține o sentință.

Eu însă, mai atent la transformările vulcanice din personalitatea Codruței Kovesi, tipice, după părerea mea, celor care li se umflă-n pene personalitatea, după excesul de tămîieri publice cu sau fără ordin, cred că asumarea campaniei de arestare a tot ce mișcă pe pămînt românesc de către DNA, mai precis, de către Codruța Kovesi, pentru că intervențiile publice ale distinsei, dar și Cultul personalității sale, îi atribuie calitatea de proprietar al DNA, dă seamă de altceva, mult mai important decît scosul limbii la Constituție:

Campania Codruței Kovesi pentru a lua locul, în conștiința colectivă, lui Traian Băsescu din cei zece ani de mandat.

Corect sau nu, intervențiile DNA din vremea lui Traian Băsescu erau puse pe seama președintelui. S-a făurit astfel, din zvonuri și știri, alimentate și de declarațiile lui Traian Băsescu, imaginea unei personalități de care politicienii trebuie să se teamă, pentru că-i arestează pe loc și irevocabil. Pe Traian Băsescu l-a ajutat această imagine publică în rezolvarea unor probleme politice. Asumarea de către Codruța Kovesi a acțiunilor DNA (Șefa DNA nu s-a dat în lături din a susține că ea, personal, a deschis dosarul Gala Bute, închis de procurorul de caz!), insistența pe puterea ei de a aresta în dreapta și-n stînga, țin de efortul de a-i lua locul lui Traian Băsescu de cel mai puternic om din România. Revista Forbes a pricopsit-o pe Codruța Kovesi cu titlul de cea mai puternică femeie din România. Dacă ne gîndim că teoretic, procurorii DNA sînt cei care se ocupă de dosare și nu șefa, responsabilă cu femeile de serviciu, Codruța Kovesi n-are nici o putere de a influența viața social-politică. Nu de alta, dar, teoretic, nu ea decide cine să fie convocat la DNA și cine nu. Normal ar fi fost ca șefa DNA să refuze public ipostaza mai mult sau mai puțin cu cîntec atribuită de o publicație particulară, patronată de cineva care poate fi convocat la DNA în orice moment, susținînd că nu ea, ci DNA beneficiază de putere.

N-a făcut-o.

Și asta pentru că ea moare să treacă drept cel mai puternic om din România. Efortul Codruței Kovesi se explică și prin imaginea de plutitor imperial a lui Klaus Iohannis, cel care ar avea toate prerogativele pentru a fi considerat cel mai puternic om din țară.

Din punctul de vedere al Ștatului de funcțiuni, șefa DNA e unul dintre procurori adjuncți ai Procurorului General. Dat fiind rolul DIICOT în siguranța națională, Codruța Kovesi e mai puțin importantă decît șeful DIICOT, și el adjunct al Procurorului General.

Nu e singurul motiv pentru care am reacționat virulent la cultivarea din ultimul timp a Codruței Kovesi, operațiune atigînd culmea în luarea în serios a posibilei sale candidaturi la Președinția României.

Mai sînt și alte motive pentru care suirea Codruței Kovesi pe bolta vedetismului autohton, semn neliniștitor și al unei suiri în copac, mi-a atras atenția ca eveniment nefiresc:

1. Codruța Kovesi e o simplă șefă a unui colectiv de procurori. Nu e un procuror de caz care a dus pînă la capăt o anchetă implicînd riscuri personale imense, așa cum s-a întîmplat cu procurorii anti-Mafia în Italia. Nu și-a riscat viața sau măcar cariera conducînd DNA. Dimpotrivă, a fost o alintată a Regimului de 10 ani Traian Băsescu și, mai nou, o răzgîiată a Regimului Klaus Iohannis. Unde sînt temeiurile pentru a fi cultivată de presa de ofițeri acoperiți ca o Boadicea a luptei nu cu trufașii ocupanți romani, ci cu bieții corupți români?

2. Persoanele aflate în posturi precum cel al Codruței Kovesi trebuie să aibă un low profile. Nota caracteristică a activității lor trebuie să fie modestia. Nici vorbă de așa ceva la Codruța Kovesi. Cele trei interviuri dau peste margini de o exagerată părere bună despre ea însăși. Li s-a adăugat  prestația de la Bruxelles, și ea menită a transmite băștinașilor impresia de mai importantă decît Cheile Dunării la Cazane. Deși simplu adjunct al procurorului general, Codruța Kovesi a dat indicații tuturor instituțiilor statului de drept: Parlamentului, Presei, clasei politice, SRI, ÎCCJ. Nici măcar Traian Băsescu în vremurile de apogeu al puterii sale nu și-a permis să strige Drepți! la atîtea instituții ale României europene.

Eveniment nefiresc, explicabil doar prin puterea nemărginită a Statului de forță în defavoarea Statului de drept din România lui 2015, autotransformarea Codruței Kovesi într-o vedetă a vieții noastre publice are cîteva consecințe indiscutabile:

1. Scoaterea din joc a Monicăi Macovei. Fosta candidată la președinție și-a făurit un partid bazat în exclusivitate pe lupta împotriva corupției. Pentru aceasta Monica Macovei și-a asumat postura de Protectoare a DNA. Afirmarea spectaculoasă a Codruței Kovesi, în paralel cu întărirea Republicii procurorilor, se îndreaptă împotriva Monicăi Macovei și a partidului său. Ce nevoie mai e de un partid anticorupție cînd DNA e deja un astfel de partid? Ce nevoie mai avem de o Protectoare a DNA, cînd o avem pe Codruța Kovesi?

2. Lupta împotriva corupției pare a fi și singurul program coerent al președintelui Klaus Iohannis, dînd curs unei imitări a lui Traian Băsescu de pe vremea regimului său. Da, dar Traian Băsescu n-avea nici un concurent public în această glorie de Luptător împotriva corupției.

Daniel Morar, șeful DNA, s-a manifestat discret în spațiul mediatic. Discretă a fost, din 2013 pînă în 2015, și Codruța Kovesi ca șefă a DNA. Acum însă Codruța Kovesi a devenit vedeta luptei împotriva corupției, cîntată pentru asta de întreaga Divizie Presă a SRI, binecuvîntată cu premii.

3. Traian Băsescu observa în interviul din 31 octombrie 2014 că SRI își face o satisfacție din a se trece în coada comunicatelor DNA. Într-adevăr, iscălirea comunicatelor și de către SRI, coroborată cu zvonurile privind rolul deosebit al SRI în alcătuirea dosarelor, a dat Serviciului nu numai gloria de luptător împotriva corupției, dar și imaginea de putere asupra dosarelor DNA. Nu întîmplător, în cele trei interviuri, Codruța Kovesi caută să limiteze strașnic implicarea SRI în lupta împotriva corupției. Ține morțiș să-și asume de una singură gloria și autoritatea de luptător împotriva corupției.

Nu e prima oară cînd semnalez public transformarea persoanei ascultătoare, tremurînd de teama lui Traian Băsescu într-o persoană cu o părere nemaipomenită despre Ea Însăși, despre locul pe care-l ocupă în România, ba chiar și-n Europa Centrală și de Sud- Est. 

Unii s-au uimit la aceste observații, reamintindu-mi că școlăriței fără codițe a lui Traian Băsescu nu-i poate trece prin cap o asemenea supralicitare a propriei persoane.

Acestora le răspund cu întrebarea:

Își imaginau ei că Elena Udrea se considera deja președintă a României dacă intra în turul al doilea?!