luni, 16 noiembrie 2015

Un “ponei” printre “pur-sânge arabi”


Șansele de supraviețuire ale viitorului Guvern condus de Dacian Cioloș sunt minime, deși puțini recunosc acest lucru. „Parașutat” în mijlocul unei societăți balcanice și mai rău decât atât “românești”, de voința șefilor de la Bruxelles, nominalizatul la funcția de prim-ministru este rupt complet de realitățile românești.
Orice revenire în țară, după o absență îndelungată, necesită o perioadă obligatorie de reacomodare cu atmosfera specifică perioadei conjuncturale respective și cu tendințele și atitudinile promovate de forțele statului și de societatea civilă. Klaus Iohannis comite eroarea de a gândi că “rupe pisica în două” prin nominalizarea unui cvasi-politician european, neadaptat la societatea românească. Președintele se înșală profund, la ora actuală, Dacian Cioloș nefiind decât un “guguștiuc” aerian, fără o viziună clară a ceea ce urmează a avea de făcut. Este doar un “ponei” plăpând, dotat doar cu bună intenție, care va fi fugărit de la „Ana la Caiafa”, de către armăsarii focoși ai PSD-ului, UNPR-ului și ALDE.
Cine gândește că Liviu Dragnea, C.P. Tăriceanu sau Gabriel Opreaîși vor schimba “dinții de fier” cu “dinți de lapte” se află într-o evidentă eroare. Un politician “parșiv” nu se transformă peste noapte, într-un politician de bună credință. Liviu Dragnea a lansat o diversiune de proporții, afirmând, chiar în momentul desemnării lui Dacian Cioloș, ca viitor prim-ministru că toate forțele politice se află în prezent în opoziție.
În realitate Alianța PSD- UNPR- ALDE va exista în continuare și va fi mai puternică decât niciodată. În umbra evenimentelor, Alianța s-a transformat într-o “floare carnivoră”, cu miros îmbătător, care va vota fără niciun dubiu, componența noului guvern, pentru a-l prinde în corola de “floare carnivoră” și a-l ucide. Pericolul nu a fost intuit de către Klaus Iohannis și se pare că nu este intuit nici de Dacian Cioloș care promovează nonșalant o atitudine de “melc nătâng”. După investirea noului guvern, în Parlament nu va fi vorba de nicio luptă cruntă. Va fi doar o “siluire” a Guvernului de către PSD- UNPR- ALDE. Pentru toate proiectele de legi sau de ordonanțe promovate în Parlament, lui Dacian Cioloș îi vor tremura pantalonii, știind că va întâmpina o opoziție necruțătoare din partea celor care au pierdut guvernarea. Viitorul Guvern nu va funcționa la parametrii maximi, sau nu va funcționa deloc. Se poate paria fără niciun risc pe căderea sigură a acestui guvern, știut fiind faptul că anul 2016 este un an electoral, cu două rânduri de alegeri: locale și parlamentare.
Dacă totul va fi sortit eșecului, care mai este rostul demersului promovat deKlaus Iohannis, respectiv promovarea unui guvern de tehnocrați? Mai ales că Președintele a afirmat public că: “fără politicieni” nu se poate! A fost o cedare la presiunea străzii sau, lipsit de experiența politică la nivel înalt,Klaus Iohannis a crezut că inventează “apa caldă”? Se conturează o nouă experiență făcută pe spinarea românilor în urma căreia, aceștia vor rămâne mai triști și la fel de săraci, constatând cu obidă că atunci când “pleacă ai noștri, vin tot ai noștri!”, ei rămânând “tot ca proștii!” Exista o soluție mai bună pe care ar fi putut să o adopte Klaus Iohannis? Se pare că da, însă doar în condițiile în care ar fi existat o conlucrare perfectă între Președinte și PNL.
În acest caz Klaus Iohannis ar fi fost obligat să se țină de cuvânt, nominalizându-l pentru funcția de premier pe Cătălin Predoiu, cel pregătit și instruit de către PNL, aproape un an de zile, pentru această funcție. Au existat numeroase declarații ale Președintelui în ceea ce privește desemnarea lui Cătălin Predoiu ca premier într-un “viitor guvern PNL”. Între a-și ține cuvântul dat și promovarea unor interese deocamdată neexplicate, Klaus Iohannis a preferat să se discrediteze, trimițându-i pe liberali la plimbare și rupându-se de aceștia. De acum înainte, manifestanții din Piața Universității ar putea să scandeză o nouă lozincă resetată și îmbogățită: “KLAUS + PSD + PNL, ACEIAȘI MIZERIE!” I-am putea adăuga la această lozincă pe Alina Gorghiu și Vasile Blaga, pe care nu i-am auzit încă cerându-și scuze față de Cătălin Predoiu pentru transformarea acestuia într-un “cobai” de lux. No comment.

duminică, 15 noiembrie 2015

GUVERNUL CIOLOȘ-LANGOȘ, LA FOC MIC

https://www.facebook.com/turcescu/posts/1098304383515357?fref=nf
by Cristian Niculescu:
Cel mai tare guvern, ever. Educat la FMI, Banca Mondială, Comisia UE și fundații americane sau educat local, la prietenii din BNR. E vreunul care nu-i așa? Ah, coana general Lipă s-a rătăcit cu barca... Ea este singura propunere cu grad cunoscut oficial, restul... Mie întotdeauna mi-au plăcut băieții de la SIE, vorbesc limbi străine, știu economie de piață, exersată afară, știu să joace la dublu sau triplu, au ștaif. Fără mișto, e un progres evident față de aparatchiki neocomuniști și neosecuriști, ori coteriile familiale de partid. Pe vremea comuniștilor circula o glumă: avutul obștesc este al întregului popor, prin reprezentanții săi, conducătorii PCR. Între timp, cadrele conducătoare au fost externalizate. Acum, UE și organismele financiare internaționale conduc prin reprezentanții lor români. Mai glumim și noi serios, să vedem ce măsuri iau școliții ăștia ai lui Cioloș.
Dintre toți miniștrii propuși îi știu binișor pe câțiva. Cu Achim Irimescu, de la Agricultură, am avut discuții relevante (nu râdeți, despre cota de lapte) pe când lucram într-un proiect POSDRU cu un partener agrar, iar Irimescu era mereu invitat la conferințele noastre. E un tip mega-competent și cunoaște care sunt limitele fixate României, din exterior, în politica agricolă. Asta e bine, pentru că știe cum se poate jongla în interiorul acestor limite. Sper ca și ăilalți școliții euroatlantic să meargă pe aceeași linie. Să fie patrioți cu colonia România, pe care au fost puși s-o conducă, zic. Și Achim e un tip onest, dar nu știi cum se transformă omul când devine ministru și are comandamente de îndeplinit, de la mentorii lui.
De exemplu, habar n-am cine e Costescu ăsta de la Transporturi, faptul că e ceferist mă bucură și mă îngrijorează, simultan. CFR e o problemă mare, compania de stat stă acum cu perfuzii bugetare grave, competitivitatea ei este sub zero. Toți privații din feroviar vând mai ieftin și sunt mai punctuali decât CFR Călători, folosind aceeași infrastructură. CFR Marfă se târâie doar pentru că e strategică, altfel investițiile sunt tot sub zero, într-o zi își vor pierde marfa pe drum, din vagoanele-container. Senzația mea e că se încearcă o demonetizare și mai mare a CFR, ca să fie privatizată. Mai ales CFR Marfă. Poate că asta e misiunea acestui Costescu, un om cu background german la Karsdorfer Eisenbahn - KEG/Cale Ferată Privată. Hast du verstanden?
Mulți ziariști vechi, cei care am prins guvernarea CDR din 1996, îl știm pe Costin Borc, propus la Economie. Eminență cenușie a premierului țărănist Radu Vasile, care a cochetat cu SRI-ul de m-am plictisit eu. Ei bine, acest Borc era o extensie a creierului lui Radu Vasile și ni se părea altceva decât se vehicula acum 20 ani, prin România. Era de-al nostru, deși îl tachinam că e ”un securist bun”. Borc e foarte important prin conexiunea sa franceză, gigantul de ciment Lafarge. Cioloș l-a nominalizat primul, Dacianul însuși fiind un produs al serviciilor franceze (instituționale, desigur). Ceea ce mă face să cred că redevenim un pic francofoni, grație tandemului Cioloș-Borc. Dar Franța are problemele grave, pe care le știm. Nu cred că are timp de noi. Sau poate sponsorizăm războiul anti-tero, mai știi? Oricum, Borc chiar e bun, are un grad înalt... de cunoaștere, desigur.
Cristina Guseth, ministru al justiției. Of, of, of... Am schimbat trei impresii cu ea, acum câteva zile, la o reuniune a presei din Europa de Est, ținută la București-Mariott. Vorbește bine engleza americană, if you see what I mean. Freedom House-ul ei din România e un ONG finanțat de Guvernul SUA. Mulți jurnaliști, pe care îi apreciez, au avut burse Freedom House. După ce s-au întors de la burse gândeau un pic deformat, deși erau la fel de deștepți. Nu, n-o să dau din casă!
Vasile Dâncu, sociologul cu mustață. Omul e bun teoretician și analist, din așa-zisul grup de la Cluj: fostul șef SRI, George Maior (școlit în SUA), Vasile Pușcaș (negociator cu SUA al clauzei națiunii celei mai favorizate), Ioan ”Ucu” Rus (fost la Interne și Transporturi, ăla cu femeile care preacurvesc în vreme ce bărbații lor muncesc în Vest). La Cluj a făcut și Cioloș facultatea agricolă USAMV.

Am rămas dator cu Cioloș, știu. Omul cu franțuzoaica, nominalizat de neamțul cu românca. O să scriu, deși poate Cioloș poate n-are nicio vină pentru guvernul langoș. Nu bag mâna în foc, așa cum o bagă Dacianul în poza atașată.
PS - langoșul e o gogoașă ungurească asezonată uneori cu mujdei de usturoi

Daesh lovește în inima Europei. Românilor le sunt de ajuns teroriștii lor

11/13 va rămâne în istoria recentă un echivalent european al 9/11. Jocurile politice și alianțele neverosimile din Orientul Mijlociu au conservat focarul terorismului.Acest punct fierbinte a trimis milioane de refugiați spre malurile Europei și, iată, acum, seamănă panică și moarte în Paris. Legătura cauzală dintre refugiați și terorism este doar o invenție politicianistă. În realitate ele sunt două efecte ale aceleeași cauze, asupra cărora Marile Puteri au ezitat să se aplece și să și intervină ferm. După ce a lăsat în off-side grupul opozanților cotelor de refugiați la al doilea Consiliu J.A.I., aliniindu-se majorității occidentale, Polonia revine oficial asupra poziției, ceea ce arată, încă o dată, că solidaritatea europeană se evaporă la șocuri mai puternice. De urmărit evoluția poziției României, care a acceptat tacit, după presiuni de la Bruxelles, cele câteva mii de refugiați alocați. Va fi, de altfel, prima provocare pentru noul tandem Iohannis-Cioloș. Cabinetul e în chinurile facerii, la ora la care scriu acest text, însă o listă a titularilor va fi deja publică, la momentul apariției, pentru cititori. Tehnocrați, apolitici? E fierbere mare în toate partidele, care se văd decuplate brusc de la decizia executivă. Cât va rezista un guvern pe care nu și-l asumă deschis decât liberalii în Parlament? Cât va supraviețui o echipă fără legătură cu interesele politice și electorale din forul legislativ?


11/13
Parisul a fost zguduit, vineri noaptea, de o serie de atentate teroriste, soldate cu un număr uriaș de victime. Evenimentul vine la doar opt luni de la Charlie Hebdo, dar a fost mult mai bine organizat, ceea ce pune sub semnul întrebării, în mod serios, capacitatea structurilor de securitate ale Franței de a-și apăra cetățenii. Pentru români a fost un nou șoc, la doar o săptămână după incendiul devastator din Clubul Colectiv, pus la cale de cei trei teroriști celebri din România ultimelor secole: Corupția, Abuzul și Neglijența. Dar a fost și un prilej de a redeschide dezbaterile ridicole despre refugiați, Islam, creștinism. Nimic despre terorism, despre cauzele politice, tehnologice, economice și demografice ale fenomenului, în fapt, determinanți ultimi ai acestui simptom al lumii moderne. Aici cred că avem de a face cu un complex de cultură mică, periferică, unde pălăvrăgeala despre ceea ce e vizibil umple absența capacităților analitice ale formatorilor de opinie. Interesele meschine, grupurile zgomotoase de extremă, în plină afirmare, dau din coate ori de câte ori un eveniment vine să le confirme stereotipiile primitive. Izolați și nebăgați în seamă de nimeni, nu ezităm să dăm lecții jucătorilor mari, de pe redutele noastre bine delimitate istoric, care, de altfel, formatează și asemenea viziuni înguste. În ceea ce privește aplecarea spre acțiune și implicare în treburile planetei, așa complicate cum se arată, suntem întotdeauna rezervați, în permanentă căutare a unui țap ispășitor (ei au făcut-o, ei să o dreagă). Vocile solidarității cu Franța, e adevărat, nu la nivel oficial, ca în Polonia, nu s-au lăsat mult așteptate în România. Nici n-a apucat să se usuce sângele victimelor pe caldarâm și unii politicieni s-au repezit în „efuziuni de solidaritate”, sintetic exprimate în deviza: cota zero de refugiați pentru România.
Cioloș, între ciocan și nicovală
Iohannis a ales între partide și „stradă” atunci când i-a dat mandat tehnocratului Cioloș să formeze un executiv format doar din specialiști apolitici, după chipul și asemănarea lui. „Strada” însă nu votează în Parlament, singurul loc unde un guvern poate să treacă sau să cadă, și este ușor impresionabilă de diverse linii de propagandă. Scenariul cel mai plauzibil este că acest cabinet va trece de votul de învestitură, chiar cu o largă majoritate, după care va rămâne aproape singur. Social-democrații își păstrează toate posturile din deconcentrate și agenții. Puțin probabil să poată fi dislocați în următoarele luni de zile, adică cele cruciale pentru alegerile locale. Public vor afișa opoziția, dar, în realitate, ei vor fi cei care contează în ecuația executivă de la firul ierbii. Liberalii, deși nu au oameni în guvern, la niciun etaj, au declarat deja că vor susține necondiționat echipa Cioloș-Iohannis. Asta nu înseamnă că e liniște la PNL. Desprinși de Iohannis, fără Predoiu desemnat, vechii pedeliști par a fi cei mai dezamăgiți de perioada care urmează. Nici vechii peneliști nu sunt mai fericiți. În fond, care sunt avantajele în a susține o guvernare populată cu tehnocrați la vârf și pesediști la bază? Din aceste motive, Cioloș rămâne doar cu sprijinul capricioasei „străzi”, adică, realist vorbind, nu va conta ce face, ci cum comunică, într-un mediu audio-vizual controlat la sânge de partidele politice. Rămâne, desigur, celebrul Facebook și, așa cum s-a demonstrat în ultimul an, Facebook te poate face Președinte, chiar și prim-ministru, dar, empiric, încă nu s-a probat dacă te poate și menține în aceste funcții.

Unde e Un altfel de a face politică după Protestele din Stradă?!

Desemnarea lui Dacian Cioloș pentru a forma noul Guvern, gest amintind de realitățile monarhiei românești (Majestatea Sa desemna pe cine voiau intestinele sale mai mult sau mai puțin deranjate să facă noul Guvern, deși Parlamentul era dominat de o majoritate rezultată din alegeri libere, zise și corecte), a dat naștere unui șuvoi de vorbe mari, de găunoșenia celor folosite în istoria presei românești de la Caragiale încoace: Klaus Iohannis a îndeplinit voința Străzii!În fine, avem un premier desemnat care corespunde exigențelor europene de la Bruxelles!
Căderea Guvernului Victor Ponta și desemnarea premierului tehnocrat sînt primele semne ale unui Altfel de a face politică, așa cum a cerut Strada. Am scris pînă acum zeci de articole despre nevoia unui altfel de a face politică sau, mai precis, despre nevoia de a face în România, în fine, o Politică europeană, modernă. Am notat de fiecare dată că Internetul, tot mai puternic în comunicarea dintre români, a potențat cîteva dintre exigențele la care era supusă în chip tradițional politica în Lumea modernă:
1. Permanenta grijă a politicianului de a dialoga cu Poporul, de a-și justifica deciziile, de a convinge Poporul de importanța unei decizii înainte de a o lua.
2. Democratizarea partidelor, care ar însemna permanenta consultare a membrilor, a organismelor colective de conducere înainte de luarea unei decizii. Dacă e vorba de un Altfel de a face politică, orice politică de la Tragedia Colectiv încoace ar trebui supusă și acestor două exigențe de mai sus.
O simplă privire aruncată asupra politicii românești de pînă la Protestele de Stradă ne arată că, în realitate, cele două condiții n-au fost îndeplinite de demnitari, de liderii politici.
Despre refuzul arogant al lui Klaus Iohannis de a dialoga cu Poporul, de a se explica, de a se justifica, de a se strădui să convingă Poporul de justețea unor măsuri luate sau pe cale de a fi luate am mai scris și am mai zis.
De la Stalin încoace - am precizat de fiecare dată - n-am întîlnit în Istoria modernă un Șef de stat precum Klaus Iohannis care să nu comunice cu Poporul, lăsînd impresia unor decizii arbitrare, luate între două plecări în week-end. Culmea e că nici dictatorii celebri ai Europei, nici Hitler, nici Mussolini, nici Nicolae Ceaușescu, nu și-au tratat cu fundul propriul Popor la nivelul atins de Klaus Iohannis.
Despre absența democrației în partidele politice românești am scris și am vorbit. Sînt în continuare convins că discreditarea clasei noastre politice își are cauza în absența totală a vieții democratice în partidele românești. Decizii capitale pentru un partid sînt luate de cîțiva inși, uneori de unul singur, șeful Partidului, organismele colective de conducere rezumîndu-se la votarea în unanimitate, fără nici o dezbatere, fără nici o confruntare internă, a deciziilor luate la vîrf.
Am dat deseori exemplul - unic în Europa democrată - al fuziunii dintre PDL și PNL, fără consultarea membrilor celor două partide printr-un referendum. Un partid important postdecembrist, un partid care a dat un Guvern și un președinte - PDL - a dispărut pur și simplu doar că așa au vrut Vasile Blaga și Gașca sa de căpătuiți. N-ar fi fost normal ca membrii PDL să fie consultați printr- un referendum asupra deciziei de dispariție prin fuziune?
Liviu Dragnea a fost ales printr-un simulacru de consultare democratică. S-a spus că așa-zisul scrutin intern de la PSD n-a fost democratic, pentru că a fost un singur candidat și s-a pus asta pe seama lui Liviu Dragnea.
Nimic mai greșit.
Dacă era un partid cu adevărat democratic, în PSD ar fi apărut imediat contracandidați serioși, sprijiniți de aripi din partid și, dacă pînă la urmă, ar fi rămas doar Liviu Dragnea, acesta să fie votat cu un procentaj mult mai mic decît cel obținut. Strada - se zice - a cerut un altfel de politică.
Divizia Presă a Binomului SRI-DNA, întărită cu noi forțe media, dovadă că, la fel ca-n noiembrie 2014, a fost vorba de o Operațiune crucială, care a mobilizat toate forțele Serviciului, a susținut și susține că tot ceea ce s-a întîmplat după Proteste trebuie văzut ca prime semne ale transpunerii în practică a unui altfel de a face politică. Tot de ce s-a întîmplat după Tragedie în politica românească dă curs celor două exigențe: Dialogul cu Poporul și democrația de partid?
Să trecem cîteva din momentele politice marcante de după Tragedie prin examenul acestor două condiții minime pentru a putea vorbi de un Altfel de a face politică.
1. Miercuri, 4 noiembrie 2015, ora 10.45. De la Palatul Victoria, Victor Ponta anunță demisia sa și prin asta demisia întregului Guvern. Victor Ponta a ajuns premier după ce PSD a cîștigat alegerile din 2012. Așa cum el a ținut să ne asigure în dese rînduri, funcția de premier nu e a sa, ci a partidului. Nu era normal ca Victor Ponta să-i ceară lui Liviu Dragnea convocarea unui organism de conducere colectivă a Partidului, pentru a se discuta și chiar vota demisia Guvernului? Nu de alta, dar demisia Guvernului înseamnă punerea sub semnul întrebării a rămînerii PSD la Guvernare. Nu era normal, democratic, de asemenea, ca acest organism, BPN (deși ar fi trebuit convocat CExN în astfel de împrejurări) să fie întrunit pentru a discuta democratic Criza din Stradă, deciziile pe care ar trebui să le ia Guvernul, PSD față de Criză?
2. Victor Ponta declară că-l propune drept premier interimar pe Mircea Dușa, ministrul Apărării. După primirea Demisiei, pe 5 noiembrie 2015, Klaus Iohannis anunță că l-a desemnat interimar pe Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Desigur, prin Constituție, președintele poate desemna interimar pe cine vrea el dintre membrii Cabinetului. Noua politică, definită prin transparență, cerea să ne spună și de ce l-a respins pe Mircea Dușa și l-a desemnat pe Sorin Cîmpeanu. Ne-a spus Klaus Iohannis de ce? Firește că nu.
S-a mulțumit să anunțe imperial: „Am decis, astăzi, să numesc în poziția de Prim-ministru interimar pe domnul Ministru Sorin Cîmpeanu.” Luați aminte la ton.
A decis și basta! Așa vor auguștii săi mușchi!
Potrivit Constituției, au loc la Cotroceni consultări între președinte și partidele parlamentare. Spre deosebire de alte dăți, au loc două runde de consultări: Prima - în zilele de 5 și 6 noiembrie 2015.
A doua - în zilele de 9 și 10 noiembrie 2015.
Partidul Social Democrat intră la consultări la ora 15. Aici, Delegația PSD condusă de Liviu Dragnea anunță că PSD nu propune nici un premier. Partidul de guvernămînt, aflat în fruntea unei Coaliții care nu-și anunțase destrămarea, merge la consultări cu decizia de a renunța la alcătuirea unui nou Guvern. O asemenea decizie nu putea fi luată decît de CExN. A fost convocat CExN al PSD? Nici vorbă. Păi unde-i noul fel de a face politică, definit esențial prin democratizarea radicală a vieții partidelor.
Să zicem că PSD e un partid nereformat. Dar PNL? PNL merge la Cotroceni cu decizia de a nu propune nici un premier.
PNL a făcut caz pînă acum de disponibilitatea sa de a Guverna începînd de mîine. Cătălin Predoiu a lucrat la un Program de Guvernare, anunțat de parcă ar fi fost Noul Testament. Cum de a renunțat brusc PNL la guvernare, mai ales că avea, prin protocolul cu Klaus Iohannis, și un candidat la postul de premier, în persoana lui Cătălin Predoiu? A fost decis asta de vreun organism colectiv de conducere, cum ar fi, de exemplu, Biroul Politic Național?
Firește că nu.
Marți, 10 noiembrie 2015, Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă dedicată concluziilor trase din consultările cu partidele politice la Cotroceni. Printre concluzii, s-a numărat și cea potrivit căreia e nevoie de un Guvern tehnocrat, cu un premier tehnocrat. Așadar, partidele politice parlamentare au renunțat la atributul dat lor de alegerile libere și corecte:
Cel de a face un Guvern.
Acest lucru s-a desprins - spune Klaus Iohannis - din cele două runde de consultări.
La aceste consultări au participat delegații ale partidelor. Se presupune că ele, delegațiile, au venit la Cotroceni cu un mandat. Potrivit Unui altfel de a face politică, Mandatul ar fi trebuit dat dacă nu de membrii de partid, prin referendum intern, atunci măcar prin votul principalelor organisme de conducere colectivă. La nici un partid, aceste organisme nu s-au întrunit.
Ca de obicei în postdecembrism, deciziile au fost luate de cîțiva oameni, dacă nu doar de Liderul partidului.
Unde e acel altfel de a face politică invocat de mulți, în numele Străzii?

luni, 9 noiembrie 2015

Pe ce mână joacă Iohannis, un preşedinte al nimănui?!

Nu am putut remarca preocuparea vreunei puteri sau autorităţi a statului de a gestiona, în toate dimensiunile şi implicaţiile, criza provocată de tragedia familiilor care şi-au pierdut copiii, ori sunt la căpătâiul răniţilor care se zbat între viaţă şi moarte.
România nu pare a avea un lider adevărat, un lider cu prestigiu şi autoritate morală, care să întruchipeze valorile în care crede comunitatea, pentru ca în momente ca acestea să ne polarizeze energiile către un ţel.
Mulţimile revoltate, ieşite ori adunate în pieţele publice, au nevoie să-şi transmită, să le fie ascultate şi satisfăcute revendicările. În patru zile nu s-a găsit o cale de comunicare. Cine şi cum îşi va asuma acest rol? Cine şi ce direcţie va da acestor revendicări, ştiut fiind că psihologia mulţimilor poate, cu foarte multă uşurinţă, excede raţionalităţii.
Prima rundă a “consultărilor” cu partidele, alianţele politice şi “societatea civilă” nu a avut un moment de bun augur. Astrologul Palatului Cotroceni a dat greş. Ori i-a schimbat vreun serviciu secret astrogramele, ori nu a avut datele reale ale “situaţiei operative din câmpul tactic”.
La baza acestei concluzii preliminare stă chiar scurta şi săraca declaraţie de presă a preşedintelui, după încheierea celor două zile de pelerinaj la Preşedinţie a partidelor, alianţelor şi a “societăţii civile”.
Preşedintele a făcut o declaraţie care a aruncat în aer întreaga logistică de pregătire a marilor deciziilor politice, la vedere şi secretă, care are obligaţia corectei şi completei sale informări.
Faptul de a fi fost captivat de “think tank”-ul societăţii civile, de a fi aflat lucruri pe care nu le ştia, altminteri nu avea ce să aprecieze, decât dacă i s-a spus ce dorea să audă, trimite în ridicol importante departamente ale Administraţiei Prezidenţiale. În primul rând, cele de comunicare cu organizaţiile neguvernamentale, analiză politică, securitate naţională şi, în mod aparte, staff-ul Comunităţii Naţionale de Informaţii, condus de Dudu Ionescu.
O mână de diverşi, chipurile selecţionaţi dintre militanţii mitingurilor din ultimele două zile, au surclasat cele mai profesioniste şi performante structuri ale statului, plătite cu bani grei pentru ca preşedintele să poată veghea la respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autorităţilor publice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor noastre.
Nu putem crede ce ne-a spus preşedintele, fiindcă am accepta că statul român nu mai există. Dacă nu ar mai exista statul România, Iohannis ar fi preşedintele nimănui!
Gestul preşedintelui de a face un joc “în orb” pune serioase întrebări în legătură cu autorul regiei.
Ceea ce ne apare şi mai îngrijorător este că, după toate datele, atâtea câte pot fi observate, inducerea crizei politice de la Bucureşti pare a fi o nouă verigă adăugată în lanţul slăbiciunilor care vulnerabilizează flancul estic al euroatlantismului.
Comportamentul liderilor partidelor la Cotroceni a fost o mostră de laşitate şi complicitate tacită la un joc pe sub masa aşa-ziselor consultări politice.
Toţi ştiau, căci nu sunt chiar naivii lumii, că zeci de mii de oameni, în Bucureşti şi în marile centre regionale (Iaşi, Cluj, Craiova, Timişoara…), nu pot apărea organizaţi în pieţele publice, oricât de grav ar fi motivul. Nu era aceasta o temă preocupantă pentru fondul consultărilor? Nu trebuiau, mai întâi, să se întrebe, şi o parte şi cealaltă, ce li se întâmplă cu adevărat?
Mai mult chiar, o importantă portavoce, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, Alexandru Cumpănaşu, un “prieten” al ambasadorilor străini promovaţi într-o emisiune de succes a postului de televiziune Realitatea, a spus, în direct, că “marţienii” (n.n. din ambasade!) i-au şoptit de câteva zile ce va urma. Se putea intui, chiar şi fără ajutorul surselor din mediul diplomatic. Dar, în legătură cu acest fapt, cum că pe la nişte ambasade se ştia, se discuta şi, mai mult, s-a şi avertizat, sunt foarte serioase motive de reflecţie.
Şi ca să întăresc temeinicia motivelor de reflecţie, am să relatez un fapt petrecut vineri, 6 octombrie 2015, ora 13.50 în faţa unei clădiri abandonate din Piaţa Charles de Gaulle, unde până înainte de evenimentele din decembrie 1989 a funcţionat Ataşatura Comercială a URSS. În locul numit, la ora menţionată, pe trotuarul de lângă imobilul aflat în paragină era adunat un grup de tineri, care comunicau cu un roşcovan aflat în curtea fostei reprezentanţe, în timp ce de peste gard le dădea nişte bannere roşii înfăşurate pe lance neagră. După grai şi alte aparenţe (trădate de cele două prezenţe feminine din grup), păreau a fi studenţi de dincolo de Prut… Era ceva ilegal, trebuia anunţată poliţia?! Întrebarea o fi retorică, dar ascunde în tâlcurile ei erodarea unui climat al securităţii publice, care în alte împrejurări nu ar fi fost posibilă.
Nu suntem în faţa unor revolte, pur şi simplu, spontane, oricâte aparenţe ar fi construite pentru a ne manipula percepţiile. Problema este cât costă întreţinerea aparenţelor şi de unde vin banii?
Şi cum gestul preşedintelui de a ne da de gândit, dacă statul român mai există, nu poate rămâne neobservat, nu putem să nu reiterăm: “Pe ce mână joacă Iohannis, un preşedinte al nimănui?!”.

Iohannis si strada...

http://www.ziare.com/stiri/proteste/iohannis-si-strada-1392244

Dupa un an de inerta expectativa, presedintele Iohannis a luat o decizie originala, spectaculoasa si, in acelasi timp, perfect demagogica: implicarea strazii in discutiile premergatoare formarii noului guvern.

O decizie care, fiindca nu poate sa duca la nimic, risca sa fie punctul de plecare al unei grave instabilitati.

Daca revendicarile strazii sunt de multe ori legitime, strada in sine - considerata ca o multime aleatorie si schimbatoare, careia nu i-a acordat nimeni vreun mandat - nu are nici o legitimitate.Strada este o forta contestatara, cu o capacitate relativ importanta de a desface, dar fara menirea de a face.

Guverne si chiar dictaturi pot fi rasturnate de strada, insa nu gasim in istorie niciun exemplu serios al strazii ajunse la putere si guvernand cu succes.Electoratul, prin milioanele de alegatori care il compun, este singurul indreptatit sa-si trimita reprezentantii in fruntea tarii. Decizia lui poate fi criticata, se poate manifesta impotriva ei, dar strada - in cazul de fata 30-40.000 de persoane, chiar animate de cele mai bune intentii - nu poate intoarce pe dos vointa electoratului, pentru ca in momentul acela am iesit definitiv din ceea ce se numeste democratie reprezentativa.


Lucrurile devin inca si mai grave daca insusi seful statului e la originea acestei initiative.

O jumatate din problema Romaniei ultimului sfert de secol o reprezinta clasa ei politica, in sensul cel mai larg cuvantului - adica acele mii de obezi, incapabili, agramati, escroci, mincinosi care ocupa diverse functii la nivel national si local.

Cealalta jumatate a problemei, mult mai grava, e refuzul de a vedea ca acesti indivizi nu au venit de pe o planeta straina, ci sunt produsul societatii romanesti. Despre cati dintre ei s-a spus, cand isi incepeau mizerabila cariera: "E de-al nostru" (asa cum, de altfel, se spunea despre Ceausescu: "O fi el cum o fi, dar e bun roman.")?

Atata vreme cat societatea nu se va ingriji pe ea insasi, renuntand la fantasme si inchipuiri de maretie, atata vreme cat ea nu va trimite oameni normali in cercurile puterii, va fi singura vinovatade faptul ca o conduc doar idioti si pungasi.

Cand protesteaza la adresa acestora, societatea protesteaza fara sa-si dea seama fata de ea insasi.

Strada se revolta, pe buna dreptate, impotriva coruptiei. Dar in spatiul carpato-danubian coruptia e o racila veche de secole. Se fura pe vremea lui Tepes - caci, altminteri, n-ar fi avut nevoie de sinistrul supliciu de la care i se trage porecla -, se fura si se faceau potlogarii pe vremea lui Cuza, s-a continuat in regatul Romaniei, iar republica socialista s-a dovedit si ea incapabila sa stavileasca aceasta pornire.

Cati dintre purtatorii sloganului "Jos coruptia!" au avut bunici tarani care furau de la "colectiva"? Nu conteaza faptul ca regimul comunist ii adusese in sapa de lemn, conteaza solutia stramba pe care o gasisera, precedentul de masa pe care l-au creat.

Coruptia, in Romania, este o problema sociala. O explica in buna masura absenta la prea multi romani a spiritului civic, consecinta directa a lipsei de educatie.

Situatia actuala are radacini adanci, complicate, si nu o poate rezolva nici strada nesemnificativa numeric, nici dl Iohannis, ratacit in fruntea bucatelor printr-o agitatie pe Facebook.

O societate bolnava nu poate fi insanatosita cu lozinci scandate in piete. Tratamentul ar fi trebuit inceput acum 25 de ani. S-a preferat alegerea cu 85% a lui Ion Iliescu, "un presedinte pentru linistea noastra" - adica s-a preferat "sa fim lasati in pace". Formulele radicale de azi ar fi trebuit sa fie aplicate atunci, in loc sa fie inventati comunistii cumsecade si securistii buni.

Dl Iohannis a cerut strazii sa-i dea sfaturi. Dar, cum nu putea sa invite la Cotroceni 30.000 de persoane, a fost facuta o selectie. De catre cine? Nu stim.

In linii mari, strada a fost reprezentata de cantareti si GDS-isti. S-au intrebat oare consilierii prezidentiali care e reprezentativitatea acestor persoane? Sigur nu, pentru ca nu asta conta. Conta sa fie dat un semnal de "deschidere", sa fie creata o iluzie democratica.

O iluzie numai, pentru ca implicarea in jocul politic a strazii, supusa permanent riscului de a fi manipulata, nu are in sine nimic democratic. E doar premiza anarhiei. Isi da oare seama Presedintia de riscul enorm pe care si l-a luat? Caci, dupa ce a impins la demisie Guvernul pentru ca niste ticalosi au facut economii la ignifugarea unui club si dupa comedia care s-a jucat la Cotroceni, strazii nu-i va fi greu sa se convinga ca a luat in primire destinele tarii. Si atunci nu va mai da sfaturi, ci ordine.

Ceea ce s-a intimplat la clubul Colectiv a fost elementul declansator al protestelor actuale. Sa speram ca nu a fost, in acelasi timp, si o teribila anticipare a ceea ce s-ar putea intampla intr-o Romanie pe care ar conduce-o strada prin intermediul unui simulacru de presedinte.

P.S. E uimitor faptul ca, intre toate revendicarile care au fost formulate de-a lungul ultimelor zile, niciuna nu privea compozitia ciudatei echipe care il inconjoara pe presedinte. Sunt, totusi, unele prezente la Cotroceni care nu dovedesc o adevarata vointa de schimbare.