Un “ponei” printre “pur-sânge arabi”

http://www.ziuaveche.ro/opinie/un-ponei-printre-pur-sange-arabi-272766.html/

Șansele de supraviețuire ale viitorului Guvern condus de Dacian Cioloș sunt minime, deși puțini recunosc acest lucru. „Parașutat” în mijlocul unei societăți balcanice și mai rău decât atât “românești”, de voința șefilor de la Bruxelles, nominalizatul la funcția de prim-ministru este rupt complet de realitățile românești.

Orice revenire în țară, după o absență îndelungată, necesită o perioadă obligatorie de reacomodare cu atmosfera specifică perioadei conjuncturale respective și cu tendințele și atitudinile promovate de forțele statului și de societatea civilă. Klaus Iohannis comite eroarea de a gândi că “rupe pisica în două” prin nominalizarea unui cvasi-politician european, neadaptat la societatea românească. Președintele se înșală profund, la ora actuală, Dacian Cioloș nefiind decât un “guguștiuc” aerian, fără o viziună clară a ceea ce urmează a avea de făcut. Este doar un “ponei” plăpând, dotat doar cu bună intenție, care va fi fugărit de la „Ana la Caiafa”, de către armăsarii focoși ai PSD-ului, UNPR-ului și ALDE.

Cine gândește că Liviu Dragnea, C.P. Tăriceanu sau Gabriel Opreaîși vor schimba “dinții de fier” cu “dinți de lapte” se află într-o evidentă eroare. Un politician “parșiv” nu se transformă peste noapte, într-un politician de bună credință. Liviu Dragnea a lansat o diversiune de proporții, afirmând, chiar în momentul desemnării lui Dacian Cioloș, ca viitor prim-ministru că toate forțele politice se află în prezent în opoziție.

În realitate Alianța PSD- UNPR- ALDE va exista în continuare și va fi mai puternică decât niciodată. În umbra evenimentelor, Alianța s-a transformat într-o “floare carnivoră”, cu miros îmbătător, care va vota fără niciun dubiu, componența noului guvern, pentru a-l prinde în corola de “floare carnivoră” și a-l ucide. Pericolul nu a fost intuit de către Klaus Iohannis și se pare că nu este intuit nici de Dacian Cioloș care promovează nonșalant o atitudine de “melc nătâng”. După investirea noului guvern, în Parlament nu va fi vorba de nicio luptă cruntă. Va fi doar o “siluire” a Guvernului de către PSD- UNPR- ALDE. Pentru toate proiectele de legi sau de ordonanțe promovate în Parlament, lui Dacian Cioloș îi vor tremura pantalonii, știind că va întâmpina o opoziție necruțătoare din partea celor care au pierdut guvernarea. Viitorul Guvern nu va funcționa la parametrii maximi, sau nu va funcționa deloc. Se poate paria fără niciun risc pe căderea sigură a acestui guvern, știut fiind faptul că anul 2016 este un an electoral, cu două rânduri de alegeri: locale și parlamentare.

Dacă totul va fi sortit eșecului, care mai este rostul demersului promovat deKlaus Iohannis, respectiv promovarea unui guvern de tehnocrați? Mai ales că Președintele a afirmat public că: “fără politicieni” nu se poate! A fost o cedare la presiunea străzii sau, lipsit de experiența politică la nivel înalt,Klaus Iohannis a crezut că inventează “apa caldă”? Se conturează o nouă experiență făcută pe spinarea românilor în urma căreia, aceștia vor rămâne mai triști și la fel de săraci, constatând cu obidă că atunci când “pleacă ai noștri, vin tot ai noștri!”, ei rămânând “tot ca proștii!” Exista o soluție mai bună pe care ar fi putut să o adopte Klaus Iohannis? Se pare că da, însă doar în condițiile în care ar fi existat o conlucrare perfectă între Președinte și PNL.

În acest caz Klaus Iohannis ar fi fost obligat să se țină de cuvânt, nominalizându-l pentru funcția de premier pe Cătălin Predoiu, cel pregătit și instruit de către PNL, aproape un an de zile, pentru această funcție. Au existat numeroase declarații ale Președintelui în ceea ce privește desemnarea lui Cătălin Predoiu ca premier într-un “viitor guvern PNL”. Între a-și ține cuvântul dat și promovarea unor interese deocamdată neexplicate, Klaus Iohannis a preferat să se discrediteze, trimițându-i pe liberali la plimbare și rupându-se de aceștia. De acum înainte, manifestanții din Piața Universității ar putea să scandeză o nouă lozincă resetată și îmbogățită: “KLAUS + PSD + PNL, ACEIAȘI MIZERIE!” I-am putea adăuga la această lozincă pe Alina Gorghiu și Vasile Blaga, pe care nu i-am auzit încă cerându-și scuze față de Cătălin Predoiu pentru transformarea acestuia într-un “cobai” de lux. No comment.

GUVERNUL CIOLOȘ-LANGOȘ, LA FOC MIC

https://www.facebook.com/turcescu/posts/1098304383515357?fref=nf
by Cristian Niculescu:

Cel mai tare guvern, ever. Educat la FMI, Banca Mondială, Comisia UE și fundații americane sau educat local, la prietenii din BNR. E vreunul care nu-i așa? Ah, coana general Lipă s-a rătăcit cu barca... Ea este singura propunere cu grad cunoscut oficial, restul... Mie întotdeauna mi-au plăcut băieții de la SIE, vorbesc limbi străine, știu economie de piață, exersată afară, știu să joace la dublu sau triplu, au ștaif. Fără mișto, e un progres evident față de aparatchiki neocomuniști și neosecuriști, ori coteriile familiale de partid. Pe vremea comuniștilor circula o glumă: avutul obștesc este al întregului popor, prin reprezentanții săi, conducătorii PCR. Între timp, cadrele conducătoare au fost externalizate. Acum, UE și organismele financiare internaționale conduc prin reprezentanții lor români. Mai glumim și noi serios, să vedem ce măsuri iau școliții ăștia ai lui Cioloș.

Dintre toți miniștrii propuși îi știu binișor pe câțiva. Cu Achim Irimescu, de la Agricultură, am avut discuții relevante (nu râdeți, despre cota de lapte) pe când lucram într-un proiect POSDRU cu un partener agrar, iar Irimescu era mereu invitat la conferințele noastre. E un tip mega-competent și cunoaște care sunt limitele fixate României, din exterior, în politica agricolă. Asta e bine, pentru că știe cum se poate jongla în interiorul acestor limite. Sper ca și ăilalți școliții euroatlantic să meargă pe aceeași linie. Să fie patrioți cu colonia România, pe care au fost puși s-o conducă, zic. Și Achim e un tip onest, dar nu știi cum se transformă omul când devine ministru și are comandamente de îndeplinit, de la mentorii lui.

De exemplu, habar n-am cine e Costescu ăsta de la Transporturi, faptul că e ceferist mă bucură și mă îngrijorează, simultan. CFR e o problemă mare, compania de stat stă acum cu perfuzii bugetare grave, competitivitatea ei este sub zero. Toți privații din feroviar vând mai ieftin și sunt mai punctuali decât CFR Călători, folosind aceeași infrastructură. CFR Marfă se târâie doar pentru că e strategică, altfel investițiile sunt tot sub zero, într-o zi își vor pierde marfa pe drum, din vagoanele-container. Senzația mea e că se încearcă o demonetizare și mai mare a CFR, ca să fie privatizată. Mai ales CFR Marfă. Poate că asta e misiunea acestui Costescu, un om cu background german la Karsdorfer Eisenbahn - KEG/Cale Ferată Privată. Hast du verstanden?

Mulți ziariști vechi, cei care am prins guvernarea CDR din 1996, îl știm pe Costin Borc, propus la Economie. Eminență cenușie a premierului țărănist Radu Vasile, care a cochetat cu SRI-ul de m-am plictisit eu. Ei bine, acest Borc era o extensie a creierului lui Radu Vasile și ni se părea altceva decât se vehicula acum 20 ani, prin România. Era de-al nostru, deși îl tachinam că e ”un securist bun”. Borc e foarte important prin conexiunea sa franceză, gigantul de ciment Lafarge. Cioloș l-a nominalizat primul, Dacianul însuși fiind un produs al serviciilor franceze (instituționale, desigur). Ceea ce mă face să cred că redevenim un pic francofoni, grație tandemului Cioloș-Borc. Dar Franța are problemele grave, pe care le știm. Nu cred că are timp de noi. Sau poate sponsorizăm războiul anti-tero, mai știi? Oricum, Borc chiar e bun, are un grad înalt... de cunoaștere, desigur.

Cristina Guseth, ministru al justiției. Of, of, of... Am schimbat trei impresii cu ea, acum câteva zile, la o reuniune a presei din Europa de Est, ținută la București-Mariott. Vorbește bine engleza americană, if you see what I mean. Freedom House-ul ei din România e un ONG finanțat de Guvernul SUA. Mulți jurnaliști, pe care îi apreciez, au avut burse Freedom House. După ce s-au întors de la burse gândeau un pic deformat, deși erau la fel de deștepți. Nu, n-o să dau din casă!

Vasile Dâncu, sociologul cu mustață. Omul e bun teoretician și analist, din așa-zisul grup de la Cluj: fostul șef SRI, George Maior (școlit în SUA), Vasile Pușcaș (negociator cu SUA al clauzei națiunii celei mai favorizate), Ioan ”Ucu” Rus (fost la Interne și Transporturi, ăla cu femeile care preacurvesc în vreme ce bărbații lor muncesc în Vest). La Cluj a făcut și Cioloș facultatea agricolă USAMV.

Am rămas dator cu Cioloș, știu. Omul cu franțuzoaica, nominalizat de neamțul cu românca. O să scriu, deși poate Cioloș poate n-are nicio vină pentru guvernul langoș. Nu bag mâna în foc, așa cum o bagă Dacianul în poza atașată.

PS - langoșul e o gogoașă ungurească asezonată uneori cu mujdei de usturoi

Daesh lovește în inima Europei. Românilor le sunt de ajuns teroriștii lor

http://www.evz.ro/daesh-loveste-in-inima-europei-romanilor-le-sunt-de-ajuns-teroristii-lor-chirurgul-politic.html

11/13 va rămâne în istoria recentă un echivalent european al 9/11. Jocurile politice și alianțele neverosimile din Orientul Mijlociu au conservat focarul terorismului.Acest punct fierbinte a trimis milioane de refugiați spre malurile Europei și, iată, acum, seamănă panică și moarte în Paris. Legătura cauzală dintre refugiați și terorism este doar o invenție politicianistă. În realitate ele sunt două efecte ale aceleeași cauze, asupra cărora Marile Puteri au ezitat să se aplece și să și intervină ferm. După ce a lăsat în off-side grupul opozanților cotelor de refugiați la al doilea Consiliu J.A.I., aliniindu-se majorității occidentale, Polonia revine oficial asupra poziției, ceea ce arată, încă o dată, că solidaritatea europeană se evaporă la șocuri mai puternice. De urmărit evoluția poziției României, care a acceptat tacit, după presiuni de la Bruxelles, cele câteva mii de refugiați alocați. Va fi, de altfel, prima provocare pentru noul tandem Iohannis-Cioloș. Cabinetul e în chinurile facerii, la ora la care scriu acest text, însă o listă a titularilor va fi deja publică, la momentul apariției, pentru cititori. Tehnocrați, apolitici? E fierbere mare în toate partidele, care se văd decuplate brusc de la decizia executivă. Cât va rezista un guvern pe care nu și-l asumă deschis decât liberalii în Parlament? Cât va supraviețui o echipă fără legătură cu interesele politice și electorale din forul legislativ?

---

---

11/13

Parisul a fost zguduit, vineri noaptea, de o serie de atentate teroriste, soldate cu un număr uriaș de victime. Evenimentul vine la doar opt luni de la Charlie Hebdo, dar a fost mult mai bine organizat, ceea ce pune sub semnul întrebării, în mod serios, capacitatea structurilor de securitate ale Franței de a-și apăra cetățenii. Pentru români a fost un nou șoc, la doar o săptămână după incendiul devastator din Clubul Colectiv, pus la cale de cei trei teroriști celebri din România ultimelor secole: Corupția, Abuzul și Neglijența. Dar a fost și un prilej de a redeschide dezbaterile ridicole despre refugiați, Islam, creștinism. Nimic despre terorism, despre cauzele politice, tehnologice, economice și demografice ale fenomenului, în fapt, determinanți ultimi ai acestui simptom al lumii moderne. Aici cred că avem de a face cu un complex de cultură mică, periferică, unde pălăvrăgeala despre ceea ce e vizibil umple absența capacităților analitice ale formatorilor de opinie. Interesele meschine, grupurile zgomotoase de extremă, în plină afirmare, dau din coate ori de câte ori un eveniment vine să le confirme stereotipiile primitive. Izolați și nebăgați în seamă de nimeni, nu ezităm să dăm lecții jucătorilor mari, de pe redutele noastre bine delimitate istoric, care, de altfel, formatează și asemenea viziuni înguste. În ceea ce privește aplecarea spre acțiune și implicare în treburile planetei, așa complicate cum se arată, suntem întotdeauna rezervați, în permanentă căutare a unui țap ispășitor (ei au făcut-o, ei să o dreagă). Vocile solidarității cu Franța, e adevărat, nu la nivel oficial, ca în Polonia, nu s-au lăsat mult așteptate în România. Nici n-a apucat să se usuce sângele victimelor pe caldarâm și unii politicieni s-au repezit în „efuziuni de solidaritate”, sintetic exprimate în deviza: cota zero de refugiați pentru România.

Cioloș, între ciocan și nicovală

Iohannis a ales între partide și „stradă” atunci când i-a dat mandat tehnocratului Cioloș să formeze un executiv format doar din specialiști apolitici, după chipul și asemănarea lui. „Strada” însă nu votează în Parlament, singurul loc unde un guvern poate să treacă sau să cadă, și este ușor impresionabilă de diverse linii de propagandă. Scenariul cel mai plauzibil este că acest cabinet va trece de votul de învestitură, chiar cu o largă majoritate, după care va rămâne aproape singur. Social-democrații își păstrează toate posturile din deconcentrate și agenții. Puțin probabil să poată fi dislocați în următoarele luni de zile, adică cele cruciale pentru alegerile locale. Public vor afișa opoziția, dar, în realitate, ei vor fi cei care contează în ecuația executivă de la firul ierbii. Liberalii, deși nu au oameni în guvern, la niciun etaj, au declarat deja că vor susține necondiționat echipa Cioloș-Iohannis. Asta nu înseamnă că e liniște la PNL. Desprinși de Iohannis, fără Predoiu desemnat, vechii pedeliști par a fi cei mai dezamăgiți de perioada care urmează. Nici vechii peneliști nu sunt mai fericiți. În fond, care sunt avantajele în a susține o guvernare populată cu tehnocrați la vârf și pesediști la bază? Din aceste motive, Cioloș rămâne doar cu sprijinul capricioasei „străzi”, adică, realist vorbind, nu va conta ce face, ci cum comunică, într-un mediu audio-vizual controlat la sânge de partidele politice. Rămâne, desigur, celebrul Facebook și, așa cum s-a demonstrat în ultimul an, Facebook te poate face Președinte, chiar și prim-ministru, dar, empiric, încă nu s-a probat dacă te poate și menține în aceste funcții.

Unde e Un altfel de a face politică după Protestele din Stradă?!

http://www.evz.ro/unde-e-un-altfel-de-a-face-politica-dupa-protestele-din-strada-romania-lui-cristoiu.html

Desemnarea lui Dacian Cioloș pentru a forma noul Guvern, gest amintind de realitățile monarhiei românești (Majestatea Sa desemna pe cine voiau intestinele sale mai mult sau mai puțin deranjate să facă noul Guvern, deși Parlamentul era dominat de o majoritate rezultată din alegeri libere, zise și corecte), a dat naștere unui șuvoi de vorbe mari, de găunoșenia celor folosite în istoria presei românești de la Caragiale încoace: Klaus Iohannis a îndeplinit voința Străzii!În fine, avem un premier desemnat care corespunde exigențelor europene de la Bruxelles!

Căderea Guvernului Victor Ponta și desemnarea premierului tehnocrat sînt primele semne ale unui Altfel de a face politică, așa cum a cerut Strada. Am scris pînă acum zeci de articole despre nevoia unui altfel de a face politică sau, mai precis, despre nevoia de a face în România, în fine, o Politică europeană, modernă. Am notat de fiecare dată că Internetul, tot mai puternic în comunicarea dintre români, a potențat cîteva dintre exigențele la care era supusă în chip tradițional politica în Lumea modernă:

1. Permanenta grijă a politicianului de a dialoga cu Poporul, de a-și justifica deciziile, de a convinge Poporul de importanța unei decizii înainte de a o lua.

2. Democratizarea partidelor, care ar însemna permanenta consultare a membrilor, a organismelor colective de conducere înainte de luarea unei decizii. Dacă e vorba de un Altfel de a face politică, orice politică de la Tragedia Colectiv încoace ar trebui supusă și acestor două exigențe de mai sus.

O simplă privire aruncată asupra politicii românești de pînă la Protestele de Stradă ne arată că, în realitate, cele două condiții n-au fost îndeplinite de demnitari, de liderii politici.

Despre refuzul arogant al lui Klaus Iohannis de a dialoga cu Poporul, de a se explica, de a se justifica, de a se strădui să convingă Poporul de justețea unor măsuri luate sau pe cale de a fi luate am mai scris și am mai zis.

De la Stalin încoace - am precizat de fiecare dată - n-am întîlnit în Istoria modernă un Șef de stat precum Klaus Iohannis care să nu comunice cu Poporul, lăsînd impresia unor decizii arbitrare, luate între două plecări în week-end. Culmea e că nici dictatorii celebri ai Europei, nici Hitler, nici Mussolini, nici Nicolae Ceaușescu, nu și-au tratat cu fundul propriul Popor la nivelul atins de Klaus Iohannis.

Despre absența democrației în partidele politice românești am scris și am vorbit. Sînt în continuare convins că discreditarea clasei noastre politice își are cauza în absența totală a vieții democratice în partidele românești. Decizii capitale pentru un partid sînt luate de cîțiva inși, uneori de unul singur, șeful Partidului, organismele colective de conducere rezumîndu-se la votarea în unanimitate, fără nici o dezbatere, fără nici o confruntare internă, a deciziilor luate la vîrf.

Am dat deseori exemplul - unic în Europa democrată - al fuziunii dintre PDL și PNL, fără consultarea membrilor celor două partide printr-un referendum. Un partid important postdecembrist, un partid care a dat un Guvern și un președinte - PDL - a dispărut pur și simplu doar că așa au vrut Vasile Blaga și Gașca sa de căpătuiți. N-ar fi fost normal ca membrii PDL să fie consultați printr- un referendum asupra deciziei de dispariție prin fuziune?

Liviu Dragnea a fost ales printr-un simulacru de consultare democratică. S-a spus că așa-zisul scrutin intern de la PSD n-a fost democratic, pentru că a fost un singur candidat și s-a pus asta pe seama lui Liviu Dragnea.

Nimic mai greșit.

Dacă era un partid cu adevărat democratic, în PSD ar fi apărut imediat contracandidați serioși, sprijiniți de aripi din partid și, dacă pînă la urmă, ar fi rămas doar Liviu Dragnea, acesta să fie votat cu un procentaj mult mai mic decît cel obținut. Strada - se zice - a cerut un altfel de politică.

Divizia Presă a Binomului SRI-DNA, întărită cu noi forțe media, dovadă că, la fel ca-n noiembrie 2014, a fost vorba de o Operațiune crucială, care a mobilizat toate forțele Serviciului, a susținut și susține că tot ceea ce s-a întîmplat după Proteste trebuie văzut ca prime semne ale transpunerii în practică a unui altfel de a face politică. Tot de ce s-a întîmplat după Tragedie în politica românească dă curs celor două exigențe: Dialogul cu Poporul și democrația de partid?

Să trecem cîteva din momentele politice marcante de după Tragedie prin examenul acestor două condiții minime pentru a putea vorbi de un Altfel de a face politică.

1. Miercuri, 4 noiembrie 2015, ora 10.45. De la Palatul Victoria, Victor Ponta anunță demisia sa și prin asta demisia întregului Guvern. Victor Ponta a ajuns premier după ce PSD a cîștigat alegerile din 2012. Așa cum el a ținut să ne asigure în dese rînduri, funcția de premier nu e a sa, ci a partidului. Nu era normal ca Victor Ponta să-i ceară lui Liviu Dragnea convocarea unui organism de conducere colectivă a Partidului, pentru a se discuta și chiar vota demisia Guvernului? Nu de alta, dar demisia Guvernului înseamnă punerea sub semnul întrebării a rămînerii PSD la Guvernare. Nu era normal, democratic, de asemenea, ca acest organism, BPN (deși ar fi trebuit convocat CExN în astfel de împrejurări) să fie întrunit pentru a discuta democratic Criza din Stradă, deciziile pe care ar trebui să le ia Guvernul, PSD față de Criză?

2. Victor Ponta declară că-l propune drept premier interimar pe Mircea Dușa, ministrul Apărării. După primirea Demisiei, pe 5 noiembrie 2015, Klaus Iohannis anunță că l-a desemnat interimar pe Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Desigur, prin Constituție, președintele poate desemna interimar pe cine vrea el dintre membrii Cabinetului. Noua politică, definită prin transparență, cerea să ne spună și de ce l-a respins pe Mircea Dușa și l-a desemnat pe Sorin Cîmpeanu. Ne-a spus Klaus Iohannis de ce? Firește că nu.

S-a mulțumit să anunțe imperial: „Am decis, astăzi, să numesc în poziția de Prim-ministru interimar pe domnul Ministru Sorin Cîmpeanu.” Luați aminte la ton.

A decis și basta! Așa vor auguștii săi mușchi!

Potrivit Constituției, au loc la Cotroceni consultări între președinte și partidele parlamentare. Spre deosebire de alte dăți, au loc două runde de consultări: Prima - în zilele de 5 și 6 noiembrie 2015.

A doua - în zilele de 9 și 10 noiembrie 2015.

Partidul Social Democrat intră la consultări la ora 15. Aici, Delegația PSD condusă de Liviu Dragnea anunță că PSD nu propune nici un premier. Partidul de guvernămînt, aflat în fruntea unei Coaliții care nu-și anunțase destrămarea, merge la consultări cu decizia de a renunța la alcătuirea unui nou Guvern. O asemenea decizie nu putea fi luată decît de CExN. A fost convocat CExN al PSD? Nici vorbă. Păi unde-i noul fel de a face politică, definit esențial prin democratizarea radicală a vieții partidelor.

Să zicem că PSD e un partid nereformat. Dar PNL? PNL merge la Cotroceni cu decizia de a nu propune nici un premier.

PNL a făcut caz pînă acum de disponibilitatea sa de a Guverna începînd de mîine. Cătălin Predoiu a lucrat la un Program de Guvernare, anunțat de parcă ar fi fost Noul Testament. Cum de a renunțat brusc PNL la guvernare, mai ales că avea, prin protocolul cu Klaus Iohannis, și un candidat la postul de premier, în persoana lui Cătălin Predoiu? A fost decis asta de vreun organism colectiv de conducere, cum ar fi, de exemplu, Biroul Politic Național?

Firește că nu.

Marți, 10 noiembrie 2015, Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă dedicată concluziilor trase din consultările cu partidele politice la Cotroceni. Printre concluzii, s-a numărat și cea potrivit căreia e nevoie de un Guvern tehnocrat, cu un premier tehnocrat. Așadar, partidele politice parlamentare au renunțat la atributul dat lor de alegerile libere și corecte:

Cel de a face un Guvern.

Acest lucru s-a desprins - spune Klaus Iohannis - din cele două runde de consultări.

La aceste consultări au participat delegații ale partidelor. Se presupune că ele, delegațiile, au venit la Cotroceni cu un mandat. Potrivit Unui altfel de a face politică, Mandatul ar fi trebuit dat dacă nu de membrii de partid, prin referendum intern, atunci măcar prin votul principalelor organisme de conducere colectivă. La nici un partid, aceste organisme nu s-au întrunit.

Ca de obicei în postdecembrism, deciziile au fost luate de cîțiva oameni, dacă nu doar de Liderul partidului.

Unde e acel altfel de a face politică invocat de mulți, în numele Străzii?

Pe ce mână joacă Iohannis, un preşedinte al nimănui?!

http://www.cotidianul.ro/pe-ce-mana-joaca-iohannis-un-presedinte-al-nimanui-271005/

Nu am putut remarca preocuparea vreunei puteri sau autorităţi a statului de a gestiona, în toate dimensiunile şi implicaţiile, criza provocată de tragedia familiilor care şi-au pierdut copiii, ori sunt la căpătâiul răniţilor care se zbat între viaţă şi moarte.

România nu pare a avea un lider adevărat, un lider cu prestigiu şi autoritate morală, care să întruchipeze valorile în care crede comunitatea, pentru ca în momente ca acestea să ne polarizeze energiile către un ţel.

Mulţimile revoltate, ieşite ori adunate în pieţele publice, au nevoie să-şi transmită, să le fie ascultate şi satisfăcute revendicările. În patru zile nu s-a găsit o cale de comunicare. Cine şi cum îşi va asuma acest rol? Cine şi ce direcţie va da acestor revendicări, ştiut fiind că psihologia mulţimilor poate, cu foarte multă uşurinţă, excede raţionalităţii.

Prima rundă a “consultărilor” cu partidele, alianţele politice şi “societatea civilă” nu a avut un moment de bun augur. Astrologul Palatului Cotroceni a dat greş. Ori i-a schimbat vreun serviciu secret astrogramele, ori nu a avut datele reale ale “situaţiei operative din câmpul tactic”.

La baza acestei concluzii preliminare stă chiar scurta şi săraca declaraţie de presă a preşedintelui, după încheierea celor două zile de pelerinaj la Preşedinţie a partidelor, alianţelor şi a “societăţii civile”.

Preşedintele a făcut o declaraţie care a aruncat în aer întreaga logistică de pregătire a marilor deciziilor politice, la vedere şi secretă, care are obligaţia corectei şi completei sale informări.

Faptul de a fi fost captivat de “think tank”-ul societăţii civile, de a fi aflat lucruri pe care nu le ştia, altminteri nu avea ce să aprecieze, decât dacă i s-a spus ce dorea să audă, trimite în ridicol importante departamente ale Administraţiei Prezidenţiale. În primul rând, cele de comunicare cu organizaţiile neguvernamentale, analiză politică, securitate naţională şi, în mod aparte, staff-ul Comunităţii Naţionale de Informaţii, condus de Dudu Ionescu.

O mână de diverşi, chipurile selecţionaţi dintre militanţii mitingurilor din ultimele două zile, au surclasat cele mai profesioniste şi performante structuri ale statului, plătite cu bani grei pentru ca preşedintele să poată veghea la respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autorităţilor publice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor noastre.

Nu putem crede ce ne-a spus preşedintele, fiindcă am accepta că statul român nu mai există. Dacă nu ar mai exista statul România, Iohannis ar fi preşedintele nimănui!

Gestul preşedintelui de a face un joc “în orb” pune serioase întrebări în legătură cu autorul regiei.

Ceea ce ne apare şi mai îngrijorător este că, după toate datele, atâtea câte pot fi observate, inducerea crizei politice de la Bucureşti pare a fi o nouă verigă adăugată în lanţul slăbiciunilor care vulnerabilizează flancul estic al euroatlantismului.

Comportamentul liderilor partidelor la Cotroceni a fost o mostră de laşitate şi complicitate tacită la un joc pe sub masa aşa-ziselor consultări politice.

Toţi ştiau, căci nu sunt chiar naivii lumii, că zeci de mii de oameni, în Bucureşti şi în marile centre regionale (Iaşi, Cluj, Craiova, Timişoara…), nu pot apărea organizaţi în pieţele publice, oricât de grav ar fi motivul. Nu era aceasta o temă preocupantă pentru fondul consultărilor? Nu trebuiau, mai întâi, să se întrebe, şi o parte şi cealaltă, ce li se întâmplă cu adevărat?

Mai mult chiar, o importantă portavoce, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, Alexandru Cumpănaşu, un “prieten” al ambasadorilor străini promovaţi într-o emisiune de succes a postului de televiziune Realitatea, a spus, în direct, că “marţienii” (n.n. din ambasade!) i-au şoptit de câteva zile ce va urma. Se putea intui, chiar şi fără ajutorul surselor din mediul diplomatic. Dar, în legătură cu acest fapt, cum că pe la nişte ambasade se ştia, se discuta şi, mai mult, s-a şi avertizat, sunt foarte serioase motive de reflecţie.

Şi ca să întăresc temeinicia motivelor de reflecţie, am să relatez un fapt petrecut vineri, 6 octombrie 2015, ora 13.50 în faţa unei clădiri abandonate din Piaţa Charles de Gaulle, unde până înainte de evenimentele din decembrie 1989 a funcţionat Ataşatura Comercială a URSS. În locul numit, la ora menţionată, pe trotuarul de lângă imobilul aflat în paragină era adunat un grup de tineri, care comunicau cu un roşcovan aflat în curtea fostei reprezentanţe, în timp ce de peste gard le dădea nişte bannere roşii înfăşurate pe lance neagră. După grai şi alte aparenţe (trădate de cele două prezenţe feminine din grup), păreau a fi studenţi de dincolo de Prut… Era ceva ilegal, trebuia anunţată poliţia?! Întrebarea o fi retorică, dar ascunde în tâlcurile ei erodarea unui climat al securităţii publice, care în alte împrejurări nu ar fi fost posibilă.

Nu suntem în faţa unor revolte, pur şi simplu, spontane, oricâte aparenţe ar fi construite pentru a ne manipula percepţiile. Problema este cât costă întreţinerea aparenţelor şi de unde vin banii?

Şi cum gestul preşedintelui de a ne da de gândit, dacă statul român mai există, nu poate rămâne neobservat, nu putem să nu reiterăm: “Pe ce mână joacă Iohannis, un preşedinte al nimănui?!”.

Iohannis si strada...

http://www.ziare.com/stiri/proteste/iohannis-si-strada-1392244

Dupa un an de inerta expectativa, presedintele Iohannis a luat o decizie originala, spectaculoasa si, in acelasi timp, perfect demagogica: implicarea strazii in discutiile premergatoare formarii noului guvern.

O decizie care, fiindca nu poate sa duca la nimic, risca sa fie punctul de plecare al unei grave instabilitati.

Daca revendicarile strazii sunt de multe ori legitime, strada in sine - considerata ca o multime aleatorie si schimbatoare, careia nu i-a acordat nimeni vreun mandat - nu are nici o legitimitate.Strada este o forta contestatara, cu o capacitate relativ importanta de a desface, dar fara menirea de a face.

Guverne si chiar dictaturi pot fi rasturnate de strada, insa nu gasim in istorie niciun exemplu serios al strazii ajunse la putere si guvernand cu succes.Electoratul, prin milioanele de alegatori care il compun, este singurul indreptatit sa-si trimita reprezentantii in fruntea tarii. Decizia lui poate fi criticata, se poate manifesta impotriva ei, dar strada - in cazul de fata 30-40.000 de persoane, chiar animate de cele mai bune intentii - nu poate intoarce pe dos vointa electoratului, pentru ca in momentul acela am iesit definitiv din ceea ce se numeste democratie reprezentativa.

Lucrurile devin inca si mai grave daca insusi seful statului e la originea acestei initiative.

O jumatate din problema Romaniei ultimului sfert de secol o reprezinta clasa ei politica, in sensul cel mai larg cuvantului - adica acele mii de obezi, incapabili, agramati, escroci, mincinosi care ocupa diverse functii la nivel national si local.

Cealalta jumatate a problemei, mult mai grava, e refuzul de a vedea ca acesti indivizi nu au venit de pe o planeta straina, ci sunt produsul societatii romanesti. Despre cati dintre ei s-a spus, cand isi incepeau mizerabila cariera: "E de-al nostru" (asa cum, de altfel, se spunea despre Ceausescu: "O fi el cum o fi, dar e bun roman.")?

Atata vreme cat societatea nu se va ingriji pe ea insasi, renuntand la fantasme si inchipuiri de maretie, atata vreme cat ea nu va trimite oameni normali in cercurile puterii, va fi singura vinovatade faptul ca o conduc doar idioti si pungasi.

Cand protesteaza la adresa acestora, societatea protesteaza fara sa-si dea seama fata de ea insasi.

Strada se revolta, pe buna dreptate, impotriva coruptiei. Dar in spatiul carpato-danubian coruptia e o racila veche de secole. Se fura pe vremea lui Tepes - caci, altminteri, n-ar fi avut nevoie de sinistrul supliciu de la care i se trage porecla -, se fura si se faceau potlogarii pe vremea lui Cuza, s-a continuat in regatul Romaniei, iar republica socialista s-a dovedit si ea incapabila sa stavileasca aceasta pornire.

Cati dintre purtatorii sloganului "Jos coruptia!" au avut bunici tarani care furau de la "colectiva"? Nu conteaza faptul ca regimul comunist ii adusese in sapa de lemn, conteaza solutia stramba pe care o gasisera, precedentul de masa pe care l-au creat.

Coruptia, in Romania, este o problema sociala. O explica in buna masura absenta la prea multi romani a spiritului civic, consecinta directa a lipsei de educatie.

Situatia actuala are radacini adanci, complicate, si nu o poate rezolva nici strada nesemnificativa numeric, nici dl Iohannis, ratacit in fruntea bucatelor printr-o agitatie pe Facebook.

O societate bolnava nu poate fi insanatosita cu lozinci scandate in piete. Tratamentul ar fi trebuit inceput acum 25 de ani. S-a preferat alegerea cu 85% a lui Ion Iliescu, "un presedinte pentru linistea noastra" - adica s-a preferat "sa fim lasati in pace". Formulele radicale de azi ar fi trebuit sa fie aplicate atunci, in loc sa fie inventati comunistii cumsecade si securistii buni.

Dl Iohannis a cerut strazii sa-i dea sfaturi. Dar, cum nu putea sa invite la Cotroceni 30.000 de persoane, a fost facuta o selectie. De catre cine? Nu stim.

In linii mari, strada a fost reprezentata de cantareti si GDS-isti. S-au intrebat oare consilierii prezidentiali care e reprezentativitatea acestor persoane? Sigur nu, pentru ca nu asta conta. Conta sa fie dat un semnal de "deschidere", sa fie creata o iluzie democratica.

O iluzie numai, pentru ca implicarea in jocul politic a strazii, supusa permanent riscului de a fi manipulata, nu are in sine nimic democratic. E doar premiza anarhiei. Isi da oare seama Presedintia de riscul enorm pe care si l-a luat? Caci, dupa ce a impins la demisie Guvernul pentru ca niste ticalosi au facut economii la ignifugarea unui club si dupa comedia care s-a jucat la Cotroceni, strazii nu-i va fi greu sa se convinga ca a luat in primire destinele tarii. Si atunci nu va mai da sfaturi, ci ordine.

Ceea ce s-a intimplat la clubul Colectiv a fost elementul declansator al protestelor actuale. Sa speram ca nu a fost, in acelasi timp, si o teribila anticipare a ceea ce s-ar putea intampla intr-o Romanie pe care ar conduce-o strada prin intermediul unui simulacru de presedinte.

P.S. E uimitor faptul ca, intre toate revendicarile care au fost formulate de-a lungul ultimelor zile, niciuna nu privea compozitia ciudatei echipe care il inconjoara pe presedinte. Sunt, totusi, unele prezente la Cotroceni care nu dovedesc o adevarata vointa de schimbare.

Când OHA , Ficusul de la Cotroceni râdea bovin...

Ponta2/Ficusul de la Cotroceni, VEDETĂ LITERARĂ pe MINTEA ALTCUIVA

Noi, aici la Comisarul.ro, nu ne-am făcut titirez ca alții când Iohannis râdea bovin către marmotele transpirate care au stat ore în șir la coadă pentru o proaspătă și virgină semnătură prezidențială la Târgul de Carte. Ne-am mirat că unul care citește de pe hârtie când spune la finalul discursului complicata frază ,,Vă mulțumesc!'', stă noaptea și buchisește fraze savante. Sub privirile soaței devotate... Și iată că am avut dreptate. De fapt, ficusul de la Cotroceni era la fel de politician, în sensul dâmbovițean și pontician, ca oricare fârtat din țara asta. Cartea a fost, de fapt, o făcătură. Iar ghiolbănimea bucureșteană a cumpărat-o așa cum cumpără seturi de chiloți de la mall în zilele când se anunță reduceri de 50%...

Cartea președintelui Klaus Iohannis, ”Pas cu Pas” a fost montată de către colectivul redacțional al revistei Observatorul Cultural, ea fiind la bază un colaj de interviuri acordate de către fostul primar al Sibiului. Informația a fost prezentată de poetul Radu Vancu, în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV. ”Am răsfoit-o (n.r. cartea «Pas cu Pas»”) și am constatat, mi-a fost și confirmată această constatare a mea de către doamna Carmen Mușat, directoarea Observatorului Cultural, că nu sunt lucruri noi, e de fapt un montaj din interviuri mai vechi, nu e o carte scrisă dintr-un jet. E montată în redacția Observatorului Cultural de către doamna Carmen Mușat, alături de alți admiratori ai domnului Klaus Iohannis”, a declarat Radu Vancu. El spune că deși nu are o valoare literară foarte mare, ea are un rol bine definit. ”Nu e miza ei să aibă o valoare literară. Miza ei e să aibă un vehicul pentru niște idei politice care au prins. Deci și-a făcut treaba. Primul pas, nu am nicio idee. M-ar mira să fie tot un montaj de interviuri, pentru că nu cred că a dat atâtea interviuri, încât să poată să scoată o altă carte”, a mai spus Radu Vancu.

Radu Vancu este poet, eseist și traducător, conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” și redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațional”. Este editor coordonator al revistei „Timpul”. A publicat șase volume de poezie și patru de critică literară. A tradus din John Berryman („Cântece vis”, Casa de editură Max Blecher, 2012) și din Ezra Pound („Opera poetică I”, în pregătire la editura Humanitas). Împreună cu Claudiu Komartin, editează anual antologiile „Cele mai frumoase poeme ale anului” (Tracus Arte, 2011, 2012, 2013). Ultima carte publicată este „Poezie și individuație” (Tracus Arte, 2014). (sursa: lapunkt.ro) Sursa turnulsfatului.ro.

Cît a cîștigat Klaus Iohannis după o carte pe care n-a scris-o el?

Indiscutabil, Klaus Iohannis încearcă  în prezent situația tuturor președinților postdecembriști la debut de mandat:
Oricît de rezistentă ar fi stofa  din turul pantalonilor săi, limbile flămînde ale  Intelectualilor, rămase acolo, la Cotroceni,  de pe vremea celuilalt posesor de Înalt Fund, Traian Băsescu, au ajuns deja la buci și riscă să-i jupoaie pielea. Numai așa se explică tratarea cu sictir de către deontologi și deontoloage a unei știri despre cartea lui Klaus Iohannis, Pas cu pas:
„Cartea președintelui Klaus Iohannis, ”Pas cu Pas” a fost montată de către colectivul redacțional al revistei Observatorul Cultural, ea fiind la bază un colaj de interviuri acordate de către fostul primar al Sibiului. Informația a fost prezentată de poetul Radu Vancu, în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV. ”Am răsfoit-o (n.r. cartea «Pas cu Pas»”) și am constatat, mi-a fost și confirmată această constatare a mea de către doamna Carmen Mușat, directoarea Observatorului Cultural, că nu sunt lucruri noi, e de fapt un montaj din interviuri mai vechi, nu e o carte scrisă dintr-un jet. E montată în redacția Observatorului Cultural de către doamna Carmen Mușat, alături de alți admiratori ai domnului Klaus Iohannis”, a declarat Radu Vancu.”

Tras de urechi la telefon și amenințat și cu niște picioare în fund, Radu Vancu a revenit cu o precizare ce s-a vrut punere la punct obraznică a presei, dar care n-a reușit decît să confirme, întărindu-l, adevărul despre șmecheria dîmbovițeană a celui ce se vrea neamț.
Pas cu pas a fost prezentată de  Klaus Iohannis drept o carte de memorii scrisă de el, sub puterea amintirilor încă vii, prin statul la masa de brad eminesciană nopți întregi.

Ce mai încolo și încoace!
Klaus Iohannis a vrut să credem că pe mealeagurile românești a răsărit, înaintea unui președinte mai mult sau mai puțin competent, un memorialist de referință, un fel de François-René de Chateaubriand român care, român fiind, a scris Memorii de dincoace de mormînt și nu de dincolo de mormînt, ca franțuzul. Ca să aflăm, la cîteva luni de la publicitarea cărții Pas cu pas drept o carte scrisă de mînuța lui Klaus Iohannis, că e de fapt un colaj făcut de alții din interviurile date de fostul primar al Sibiului.

Desigur, memoriile multor politicieni din lumea asta nu sunt scrise de ei, ci de alții, ei doar iscălindu-le. Cu toate acestea, după apariția cărții, politicianul dezvăluie în interviuri explicative c-a dictat cartea cuiva sau că altcineva i-a stilizat-o. De ce? Pentru ca opinia publică să știe că nu-i vorba despre Memorii în sensul  literar al cuvîntului, ci de o întreprindere politică. Klaus Iohannis n-a suflat un cuvînt despre cine și cum a scris cartea.

Dar nu numai atît.
Publicitată drept ceea ce nu e – ca un butoi de varză murată prezentat cu huiet drept butoi de miere – cartea s-a vîndut într-un tiraj fabulos: 130.000 de exemplare.
Un asemenea tiraj înseamnă un profit uriaș.
Cît din acest profit a fost încasat de Klaus Iohannis?
Dacă banii au intrat numai în buzunarul lui Klaus Iohannis, asistăm la un folos necuvenit, deoarece cartea nu e rodul talentului și trudei sale creatoare.
Ne poate spune Klaus Iohannis dacă și cît a cîștigat după o carte pe care n-a scris-o el?

Doar o Lovitură de stat dată de Binomul SRI-DNA ar mai putea aduce PNL la Guvernare

Profitînd de faptul că Binomul SRI-DNA a ridicat în juru-i un zid de apărare, făurit din cătușele altora (cei mai mulți dușmani), pe post de cărămizi, Vasile Blaga a scos capul din tăcerea în care se rătăcise de ceva timp, pentru a comite niște ziceri despre PNL pe stil nou, sigla sub care s-a pitit, de frica electoratului, PDL-ul:

”Eu mi-aș dori să intrăm la guvernare de Paști. Nici o problemă. Dar trebuie să ai o majoritate parlamentară care să îți asigure succesul unei moțiuni de cenzură. De aceea, noi am trimis acest program de guvernare tuturor formațiunilor politice din parlament, mai puțin PSD-ului, și cei care vor achiesa la el vor semna o moțiune de cenzură. Avem răspuns pînă acum din partea domnului Geoană și, în continuare, vom discuta cu forțele politice din Parlament, că așa-i în democrație”.

Din raitele prin Istoria patriei, am luat seamă la ceea ce s-ar putea numi obsesia unui partid sau chiar a unei societăți pe întinderea unei perioade. Așa cum am mai scris, definitoriu pentru Opoziția din anii 1922-1927 a fost obsesia poreclită Campania de Răsturnare a Guvernului Liberal. Ca două bucăți la început și ca un întreg mai tîrziu, Partidul Național Român din Transilvania, al lui Iuliu Maniu, și Partidul Țărănesc, al lui Ion Mihalache, au lansat chiar imediat după catastrofa electorală din 1922, Campania de răsturnare a Guvernului. Că Guvernul n-a fost răsturnat decît în 1928 și atunci doar după ce Ionel Brătianu și Regele Ferdinand muriseră, iar pe Regență, o încropeală hazlie ( făcea parte din ea și un popă!), o lăsaseră nervii,  e o altă poveste.Povestea despre care vreau să vorbesc se referă la o altă obsesie maladivă, definitorie însă pentru perioada de după instalarea de către Structuri a Președintelui Tablou  Klaus Iohannis:

Cea de parvenire la Putere a PNL pe stil nou.

Invocarea Sloganului de către Vasile Blaga la Oradea, unde a călătorit electoral (pe banii negri de la Afacerea EADS, desigur) a fost doar unul dintre numeroasele momente care au creat puternica și penibila impresie că singura politică a PNL în acest moment e Venirea  cu orice preț la Ceaunul în care clocotesc bucatele Puterii.

Cealaltă ștabă a PNL – privighetoarea Cotrocenilor, Alina Gorghiu – e mult mai harnică în materie de țipete și bătut din conduri,  Venim la Putere! Prin toate locurile pe unde are acces – de la Facebook pînă la cuhniile Palatului  prezidențial – copreședinta PNL vorbește doar despre Parvenirea PNL la Putere.O schiță satirică de Hașek surprinde un Spital de nebuni în care pacienții se definesc printr-o obsesie maladivă. Unul, de exemplu, care se crede Dicționar lingvistic, strigă de dimineață pînă seara Deschideți-mă la cuvîntul…! Așa și liderii PNL. De dimineață pînă seara ei nu bolboresc decît atît: Venim la Putere! cu variantele Sîntem gata să venim la Putere!Ne pregătim să venim la Putere! Acuș, acuș venim la Putere! Din suburbiile Centrului politic, site-urile și televiziunile ținute în viață de banii negri ai PNL ( Lupta împotriva corupției înseamnă  trecerea banilor negri dintr-o sacoșă de o culoare într-o sacoșă de altă culoare!) se grăbesc să susure  zvonuri cu pretenții de știri despre iminenta prăbușire a Guvernului Victor Ponta.

Chiar și cînd e vorba de o maladie, explicațiile nu pot lipsi.

De ce și-a făcut PNL pe stil nou o obsesie din sloganul Acuș, acuș venim la Putere!?

Definirea drept maladie nu e o exagerare. De-a lungul și de-a latul post-decembrismului, Opoziția a invocat nevoia de răsturnare a Guvernului. Ea, Opoziția, a plasat însă sloganul în plan secund, ca un lucru de la sine înțeles, punctul central al politicii reprezentîndu-l critica temeinică a Guvernului, în paralel cu prezentarea ofertei proprii. În cazul PNL din ultimele luni, sloganul Venim la Putere! domină zdrobitor discursul social-politic. Întreaga activitate a PNL se reduce la declarații și fapte ținînd de Campania Acuș, acuș venim la Putere!. Între noi fie vorba, dacă în cazul PNR și PȚ din interbelic, campania însemna lovituri în Parlament, acțiuni de stradă, intensificarea isteriei jurnalistice, în cazul PNL de azi,  ea se rezumă la schimbarea majorității parlamentare prin mijloace  neortodoxe.

De ce?

1. În 2004, deși Alianța DA pierduse alegerile parlamentare, noul guvern a fost al Alianței. Meșterul acestei răsturnări a fost Traian Băsescu. Exploatînd abil deruta din cadrul alianței PSD-PUR și bulbuceala națională stîrnită de victoria sa în cel de-al doilea tur, Traian Băsescu a rupt cuplul PSD-PUR, a decis UDMR să opteze cu Puterea, și a produs minunea. O minune asemănătoarea au așteptat și așteaptă să se întîmple și liderii PNL după victoria lui Klaus Iohannis din 16 noiembrie 2014. Desigur, așa cum am mai scris, condițiile din 2014 sînt net deosebite de cele din 2004. Alături de noutatea unor alegeri prezidențiale fără alegeri parlamentare, trebuie să luăm în considerare și adevărul – greu de înghițit de adversarii lui Victor Ponta – că nu Klaus Iohannis a cîștigat, ci Victor Ponta a pierdut, și, mai ales, că noul președinte e, asemenea Împăraților romani din secolul decadenței, un impus de Garda Pretoriană care sînt în România de azi Structurile: SRI, DNA, STS, SPP. Fără să realizeze noul context, liderii PNL au așteptat și mai așteaptă ca Imperatorul să dărîme Guvernul și să pună în loc Guvernul Meu.

2. Victoria lui Klaus Iohannis e rodul uneia dintre cele mai mari Conspirații din istoria postdecembristă a României. În această conspirație Binomul SRI-DNA, puternic sprijinit de Înalta Curte de Casație și Justiție,  a jucat un rol crucial. Ne reamintim cu toții de perdeaua de fum creată de asaltul DNA pentru ca practic să nu ne dăm seama că e campanie electorală și astfel să nu vrem să încercăm cu deștul ambalajul de carton  numit candidatul Klaus Iohhannis. Știind acest adevăr, liderii PNL au așteptat și așteaptă ca Binomul SRI-DNA să-i aducă la Putere prin aceleași mijloace folosite pentru parvenirea lui Klaus Iohannis. Pînă acum Binomul SRI-DNA a evitat o intervenție directă, în forță, după tipicul abuzurilor staliniste, împotriva lui Victor Ponta, mulțumindu-se cu o campanie de știrbire a imaginii. La această campanie, Victor Ponta a răspuns abil prin măsurile de relansare fiscală și printr-o mai mare atenție acordată ieșirilor sale publice. Liderii PNL mai speră însă că Binomul SRI-DNA să intervină în forță prin anchetarea penală a lui Victor Ponta sau măcar a lui Gabriel Oprea. E o iluzie? Nu.  Umflarea peste margini a ființei  fizice a Codruței Kovesi de către comandourile SRI din presă poate fi o pregătire propagandistică pentru un abuz de proporții al Binomului SRI-DNA.

Dacă ținem cont de  nesimțirea democratică a Binomului SRI-DNA, nu-i exclus ca PNL să vină la putere în urma unei acțiuni în forță a DNA (inculparea lui Victor Ponta sau arestarea lui Gabriel Oprea), acțiune patronată din înălțimea peretelui pe care stă atîrnat de la alegeri încoace de Tabloul surîs Klaus Iohannis.

O asemenea manevră, pe lîngă caracteru-i anticonstituțional, echivalentă tentativei de lovituri de stat care a fost Suspendarea lui Traian Băsescu din vara lui 2012, ar fi o nenorocire chiar pentru PNL.

Să ne imaginăm situația în care, prin acțiunea în forță a Binomului SRI-DNA, Guvernul Victor Ponta cade, pentru a-i lua locul Guvernul PNL, conduse, evident, de Alina Gorghiu, că doar n-o să accepte Imperatorul stinghereala de a lucra cu bărbatul Cătălin Predoiu!

PSD ar trece în Opoziție.

Nu oricum, ci avantajat enorm de:

1. Imaginea de victimă a unei lovituri de forță date de Structuri pentru a   urca PNL în podul cu slănină al Guvernării.

2. Imaginea de partid care a obținut succese răsunătoare în administrarea țării: reducerea TVA la alimente, strictețea în colectarea taxelor și impozitelor.

3. Imaginea de partid care nu mai apără, ca altădată, corupții.

4. Imaginea de partid modern, curățat de baronii locali cu prestație publică de ciocoi.

Să ne imaginăm cum ar arăta Guvernarea PNL după lovitura de stat prin care Guvernul Ponta a fost  doborît:

1. Bătălia pentru șefii între diferitele grupări din PNL ar scîrbi electoratul de Dreapta. Dacă Traian Băsescu nu va fi pînă atunci arestat de Binomul SRI- DNA, PMP va fi vioara întîia în denunțarea miș-mașurilor din formarea Guvernului.

2. Că vrea sau nu, Klaus Iohannis va fi constrîns să coboare din tablou și să se implice în desemnarea noii echipe. Fericit prilej de a se compromite iremediabil.

3. Noua majoritate Parlamentară ar fi cea mai penibilă din istoria noastră postdecembristă. Să ne imaginăm o nouă majoritate, alcătuită din PNL, UNPR și UDMR, războindu-se cu PSD-ul din Opoziție!

Legi importante nu vor trece în veci.

Toate aceste lucruri ar fi complet lipsite de importanță dacă peste numai un an, în 2016, România n-ar cunoaște alegerile locale și alegeri parlamentare. Cine va cîștiga aceste alegeri va da, în 2019 și președintele României.

Dacă PSD e înlăturat de la guvernare printr-o lovitură de stat dată de Binomul SRI-DNA, își imaginează cineva că alegerile de la anul vor avea un alt cîștigător decît PSD?!

AFERIM, DIN NOU SASUL OHA si VADIM .....

Formidabila solidaritate a mediocrităţilor

Pe crucea amicului meu Adrian Păunescu stă scris ceva simplu: „El a iubit valorile”. Nu banii. Nu funcţiile. Ci valorile. Nimic despre eternitate, genialitate şi alte cuvinte mari. Dar alăturarea acestor cuvinte – iubire şi valoare – poate fi un motor cu reacţie pentru progresul unei societăţi. În definitiv, ce te costă să fii cinstit şi să recunoşti calităţile altuia? De-a lungul carierei mele literare, am întîlnit tot felul de oameni. De pildă, Eugen Barbu obişnuia să-mi spună: „În generaţia mea, au fost 3 romancieri importanţi: Petru Dumitriu, Marin Preda, Eugen Barbu. Cel mai mare dintre noi era Petru Dumitriu”. Deşi exista o ură neîmpăcată între el şi Marin Preda, Eugen Barbu recunoştea valoarea acestuia, spunîndu-mi, la un pahar de vin alb, cu sifon şi ghiaţă, că „Moromeţii”, vol. I, e o capodoperă. Dinspre partea cealaltă, însă, nici o replică în oglindă: Monşerul îl ura profund pe Patron, nu-i recunoştea nici un merit. Că Eugen Barbu a fost un scriitor mult mai complex decît Marin Preda o dovedesc mai multe realităţi: 1) A abordat mai multe genuri româneşti, de o varietate impresionantă; 2) A scris cca. 20 de scenarii de film, creaţiile sale fiind vizionate, şi azi, cu multă plăcere; 3) A fost un puternic ferment cultural, toată generaţia de poeţi de la mijlocul anilor ’60 trecînd prin mîna lui, la Cenaclul „Nicolae Labiş”, creaţiile acestora fiind valorificate în Colecţia Luceafărul: Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, Gh. Istrate, Marius Robescu (volumul acestuia avînd un titlu splendid, „Ninge la izvoare”) ş.a.m.d.; 4) A condus nu mai puţin de 3 publicaţii importante, care au promovat valoarea: „Luceafărul”, „Săptămîna”, „România Mare”.

Dar, nu despre cei doi scriitori importanţi vreau să vorbesc, mai ales acum, în Săptămîna Luminată. Ci despre oameni de valoare şi oameni mediocri. M-am intersectat, pe drumurile vieţii, cu ambele tipologii. Şi n-am preţuit valoarea influenţat de premiile literare sau reclamele zgomotoase care îi însoţesc. Foarte tînăr fiind, eu ştiam – mai degrabă, simţeam – că oameni ca Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Gh. Eminescu, Augustin Z.N. Pop, Anton Dumitriu, Ion Clopoţel, David Prodan, Cella Delavrancea, Aura Buzescu şi alţii, care mi-au marcat, într-un fel sau altul, destinul, erau valoroşi. Am cunoscut şi alţii, care aveau o prezenţă sufocantă, fiind înălţaţi la cer de o critică docilă şi interesantă, dar, după cîteva decenii, din creaţia lor n-a mai rămas nimic: Eugen Jebeleanu, Laurenţiu Fulga, Violeta Zamfirescu ş.a. Am mai scris-o şi mă văd nevoit s-o repet: pe vremea lui Eminescu, cel mai mare poet era considerat un oarecare Nicoleanu (?!).

Mutatis mutandis. Păstrînd proporţiile, în politică e cam la fel. Unde sînt foarte zgomotoşii „politicieni” din anii ’90?

Mă refer la Emil Constantinescu, Valeriu Stoica, Răzvan Dobrescu, Ticu Dumitrescu, Zoe Petre, Nicolae Manolescu, Emil Negriţoiu, Victor Babiuc, C. Dudu Ionescu, Ioan Avram Mureşan, Decebal Traian Remeş, Gavril Dejeu şi la atîţia alţii, cu „cheia” de gît? Nu mai sînt. Unii putrezesc în pămînt, alţii putrezesc în uitare, după o haltă la puşcărie. Trecerea lor prin politică n-a lăsat nici o urmă. Asta, în cel mai fericit caz – în alte situaţii, au rămas urme de sînge, şi mă refer la descreieraţi ca Emil Constantinescu, Gavril Dejeu, C. Dudu Ionescu, care au bătut la mineri ca la fasole, ba chiar, pe unii, i-au şi ucis. A trecut Secolul XX, dar nici în secolul nou venit nu s-a schimbat nimic. Cîţiva naufragiaţi de pe Corabia Nebunilor (Regimul CDR) încearcă să supravieţuiască, sub o nouă haină: Victor Ciorbea (Avocat al Poporului, asta e culmea cinismului!), Petre Roman şi C. Dudu Ionescu (metamorfozaţi în liberali), Alina Mungiu-Pippidi (purcica moralistă), Varujan Vosganian şi alţi cîţiva. Ei se bazează pe memoria scurtă a românilor. Şi eu sînt român – într-o măsură mai mare decît evreul Petre Roman sau armeanul Varujan Vosganian – dar am o memorie bună. Unii ar zice că foarte bună. Aşa că ţin minte. E fiul criminalului bolşevic Walter Roman liberal aşa cum sînt eu marele rabin al Israelului. În zilele noastre, locurile eliberate de mediocrităţile apuse au fost ocupate de alte mediocrităţi. Mă uit la această Alina Gorghiu: degeaba îşi pune mărgele roşii la gît, ca un curcan, şi tot degeaba stă cu „bicicleta” pe nas non-stop: nu are nici un haz, e ciolănoasă şi respingătoare. A ajuns ciumăfaia asta şefa Partidului Naţional Liberal?! Doamne, apără şi fereşte! Care este explicaţia transformării PNL-ului în lada de gunoi a politicii româneşti? Toţi impostorii şi carieriştii care vor să-şi prelungească starea de bine pe care le-au dat-o anumite funcţii s-au refugiat în PNL, găsindu-şi justificări, cum că au avut o mătuşă care i-a făcut pantofii lui Ionel I.C. Brătianu. Mă refer la boxerul smucit Cornel Bichineţ la vameşul veşnic beat Vasile Blaga, la zarzavagiul Adriean Videanu şi, mai ales, la Slănină Vodă, căruia un dentist distrat i-a uitat un cleşte în gură, de-aia nu se înţelege nimic din ce vorbeşte. Neîndoielnic, acest PNL e cea mai mare ruşine a politicii româneşti. Partidul cu pricina n-are nici o legătură cu glorioasa tradiţie a Brătienilor. Tradiţie pe care eu am omagiat-o în repetate rînduri, chiar pe vremea cenzurii, pe cînd dinspre frapiera în care dormea Buldogul beat nu se auzea nici un sforăit liberal. Mediocritatea tuturor acestor personaje – în special a acelora care provin din haita PDL, pripăşită, la grămadă, în PNL – nici nu mai trebuie demonstrată. Aţi văzut cum vorbesc? Ce sărăcie de idei au? Ăştia cică reformează Statul Român şi înnoiesc clasa politică? Îmi vine să-mi bag două degete pe gît şi să vomit.

Din păcate, cu ajutorul mediocrităţilor de la SRI, toate aceste non-valori au pus stăpînire pe ţară. Şi-au schimbat, din mers, şi drapelul, şi stăpînul. Nenorocul lor e că noul staroste de hoţi e mai mult decît mediocru: e scandalos de prost. Nu ştie să facă nimic. Decît să petreacă şi să joace poker. Cineva mi-a dat un SMS zilele trecute, scriind că acest monument de nesimţire seamănă cu personajul din cartea scriitorului austriac Robert Musil, „Omul fără însuşiri”. Nu ştiam de existenţa acestei lucrări (spre deosebire de minoritarul agresiv Sever Voinescu-Cotoi, care pretinde, în „Evenimentul zilei”, că e tobă de carte, ce mai, cotoiul renascentist!). Da, Klaus Iohannis nu are calităţi, sau însuşiri. Fără să vreau, gîndul îmi zboară la un alt profesor de fizică, Albert Einstein. În mai 1948, acestuia i s-a propus să fie preşedintele noului stat creat, Israel. Numai că el a refuzat. Ce-i trebuia să se lege la cap fără să-l doară? Era laureat al Premiului Nobel, avea o celebritate şi autoritate morală excepţională etc. După aproape 70 de ani, un alt profesor de fizică a acceptat, fără crîcnire, ce i-a propus, pe şest, banda de hoţi din fruntea SRI, dirijată de odrasla unui tractorist din Arad, Florian Coldea: deşi nimic nu-l recomanda ca preşedinte de ţară, nulitatea absolută (şi surdo-mută) Klaus Iohannis a ajuns pe tronul lui Mihai Viteazul. E o ruşine istorică. E o palmă îngrozitoare pe obrazul Poporului Român. Ţara adevărată – cea profundă, reală – nici acum nu-şi revine din şoc. Cine îl ţine pe acest mamut împăiat, la fereastră, încercînd să întreţină iluzia că el lucrează? Cîrdăşia mediocrităţilor, care, din nefericire, este la Putere în ţara asta de 25 de ani. Dar, sfîrşitul acestor „colonii de păduchi” e mai aproape decît se poate bănui.

CORNELIU VADIM TUDOR

Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni,

Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni,

Postul de radio Europa Liberă lansează un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis, dar și a consilierilor acestuia. Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni, se arată în comentariul postului de radio finanțat de Congresul Statelor Unite ale Americii.

Klaus Iohannis nu are mână la oameni atunci când se bazează pentru aducerea lor în funcții doar pe faptul că le este dator, nici atunci când răspunde unor sugestii dilematice, prin care reciclează oameni ai sistemului uzați în lupte care nu au legătură cu actualul mandat prezidențial, se mai spune în analiza stației de radio cu sediul central la Praga.

COMENTARIUL INTEGRAL AL POSTULUI DE RADIO EUROPA LIBERĂ:

În spatele președintelui sunt mai multe feluri de oameni, cei pe care Klaus Iohannis și i-a ales dintre cei care au crezut în steaua lui norocoasă și au lucrat pentru viitorul președinte în campania electorală; tehnicienii, fie ei din aparatul prezidențial sau aduși din afară; și oportuniștii, cei care sunt obișnuiți să sară în remorca puterii și să profite de ea.

Din prima categorie, cea a “loialilor”, face parte de pildă purtătoarea de cuvânt, Tatiana Niculescu Bran, fostă jurnalistă la biroul românesc al BBC și autoare inspirată de romane-reportaj. Klaus Iohannis a invitat-o în echipa lui pentru a-i răsplăti devotamentul din campanie, dar și fiindcă a fost refuzat de câțiva ziariști serioși cărora le propusese mai înainte această funcție. Purtătoarea de cuvânt a lui Klaus Iohannis tace, însă, mai mult decât președintele, nu prea răspunde la telefoanele ziariștilor, nu face declarații, nu organizează conferințe de presă, nu are nimic de spus. Poate că se ocupă de redactarea comunicatelor de presă și de administrarea contului de Facebook, locul preferat prin care Klaus Iohannis își lansează mesajele. Este probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani când jurnaliștii nu au un interlocutor la Cotroceni.

Tot în categoria loialilor intra și fostul deputat liberal, George Scutaru, pe care Iohannis l-a adus să-i fie consilier pe probleme de securitate. Scutaru a fost obligat să-și dea demisia, cu puțin timp înainte ca dosarul său de corupție să fie făcut public de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Serviciile secrete l-au informat probabil pe Iohannis asupra acestei vulnerabilități, pe care nu o cunoștea. Fostul consilier pe probleme de securitate a fost pus sub control judiciar pentru două luni, perioadă în care nu are voie să plece din țară și trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la poliție. Este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, după ce în 2008 ar fi primit 170 de mii de euro, o parte din mita de un milion primită de la o persoană cu funcții de conducere în administrația Buzăului, acolo unde George Scutaru era președinte PNL. Banii ar fi fost folosiți în campania electorală a liberalilor, după cum rezultă din informațiile procurorilor.

Din a doua categorie, cea a oportuniștilor, face parte și fostul ministru țărănist al apărării și internelor, Constantin Dudu Ionescu, cel care a trecut ulterior la Partidul Conservator al fondatorului Antenelor tv, cam în aceeași perioadă în care făcea carieră acolo și Eduard Hellvig, actualul șef al Serviciului Român de Informații. Hellvig i-a fost consilier lui Dudu Ionescu între 1999 și 2000, iar acum același Hellvig i l-a recomandat pe fostul ministru țărănist lui Klaus Iohannis.

Dudu Ionescu este consilier de stat în cadrul Departamentului Securității Naționale, cu toate că singura sa propunere serioasă a fost cea referitoare la amnistierea crimelor făcute de militari în decembrie 1989.

Șeful administrației prezidențiale, Dan Mihalache, care a fost consilierul lui Adrian Năstase și deputat PSD, înainte de a deveni liberal și de a-l ajuta pe Klaus Iohannis în campania electorală face parte din fidelii președintelui, dar în același timp aventurile lui politice, l-ar recomanda mai degrabă pentru loialitățile de etapă.

Din a treia categorie, cea a tehnicienilor, fac parte Lazăr Comănescu, fost ministru de Externe și ambasador al României la Berlin, acum consilier pe probleme de politică externă la președinție, Elena-Simina Tănăsescu, profesoară la Facultatea de Drept a Universității București, specialistă în drept constituțional sau Leonard Orban, fost comisar european.

Klaus Iohannis nu are mână la oameni atunci când se bazează pentru aducerea lor în funcții doar pe faptul că le este dator, nici atunci când răspunde unor sugestii dilematice, prin care reciclează oameni ai sistemului uzați în lupte care nu au legătură cu actualul mandat prezidențial.